Acasa BusinessCompanii Victor Cionga, noul preşedinte al Electrica SA

Victor Cionga, noul preşedinte al Electrica SA

scris de G. D.
259 Afisari

Victor Cionga a fost numit, astăzi, 14 octombrie, în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Electrica SA, având un mandat până în ianuarie 2016.

Victor Cionga, noul preşedinte al Electrica SA

Victor Cionga, noul preşedinte al Electrica SA

Numirea a fost făcută în prima şedinţă a noului Consiliu de Administraţie de după privatizarea companiei şi a avut loc în conformitate cu statutul societăţii.

Victor Cionga (58 de ani) are o experienţă solidă în sectorul privat, in domeniul pieţelor de capital, în procese de listare, fuziuni şi achiziţii. Incepând din 1998, Victor Cionga s-a alăturat societăţii Raiffeisen Financial Advisors România, ca Director General, iar apoi ca Director General Adjunct Raiffeisen Capital&Investment. Victor Cionga are excelente cunostinţe de guvernanţă corporativă, ocupând pentru o perioada şi funcţia de Director General al Bursei de Valori Bucureşti.

„Sunt onorat de alegerea facută de colegii mei din Consiliul de Administraţie. Membrii Consiliului vor lucra în echipă cu executivul, care, ştim deja toţi, a avut o contribuţie foarte importantă în listarea cu succes a Electrica. Considerăm că este un nou început de drum, atât pentru noi, cât şi pentru Grupul Electrica şi sperăm să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor acţionarilor şi publicului larg”, a declarat Victor Cionga, noul preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Electrica SA.

„Am convingerea că experienţa domnului Victor Cionga, ca de altfel a tuturor membrilor Consiliului de Administraţie, reprezintă un atu în procesul de implementare a unor măsuri de eficientizare a activităţii companiei noastre”, a declarat Ioan Roşca, directorul general al SC Electrica SA.

Reamintim că, în data de 22 septembrie, pentru prima dată după listarea duală a societăţii pe BVB şi LSE, acţionarii Electrica au ales componenţa noului Consiliu de Administraţie: Victor Vlad Grigorescu, Victor Cionga, Cristian Buşu, Arielle Malard de Rothschild şi Michael Adriaan Maria Boersma. Durata mandatului membrilor Consiliului de Administraţie este de 4 ani.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS