Domaine Vinarte, înființată în anul 2016, prin preluarea patrimoniului Vinarte SA, raporteaza o cifră de afaceri de 10,5 mil Lei în 2018, reprezentând o creștere de 10% față de cifra înregistrată în 2017.
Creșterea se datorează implicării active a noului management, care a preluat afacerea în anul 2016, a noilor strategii de poziționare a produselor pe piață, plecând de la rebranding, la o noua echipă de vânzări și o noua politică de prețuri, precum și extinderii pe noi piețe externe.
Încă de la preluare, obiectivele principale ale societății nou inființate au fost să dezvolte businessul preluat de la Vinarte SA și să se reinventeze, pastrând însă, elementele valoroase ale vechii entități.
Pentru anul 2019, VINARTE își propune o crește a afacerilor cu 15%, mizând pe creșterea portofoliului de produse, în special pe gamele premium si super premium, precum și pe modernizarea celor două crame din Oltenia și introducerea lor în circuit turistic.
Obiectivul pe termen lung al companiei vizează dezvoltarea celor două crame din Oltenia, Bolovanu – Sâmburești și Stârmina – Mehedinți, acesta fiind și motivul vânzării cramei Villa Zorilor de la Zorești, din regiunea Dealu Mare, împreună cu brand-ul Prince Matei.
Crama Starmina va deveni în foarte scurt timp o cramă integrată în circuitul agro-turistic, cu toate facilitățile de cazare și restaurant în regie proprie, deschisă pentru evenimente locale și nu numai.
Crama Bolovanu va fi transformată într-o crama tip boutique, pentru produse super-premium. Aceasta va beneficia de dotări pentru cazare și evenimente, însa în regim privat. Principalul obiectiv al companiei pentru viitor este diversitatea vinurilor din portofoliu și lansarea unor game sofisticate și complexe, ediții unice, în funcție de ce permite natura, branduri de nișă, ediții limitate, ediții super-premium.
“Anul 2019 așează compania noastră sub semnul re-inventării și al evoluției. Acțiuni clare, tranșante, curajoase și inovatoare ne fac să privim cu încredere spre un viitor în care vom transpune competența, responsabilitatea și, de fapt, dragostea pentru vin, în fiecare sticlă produsă. Vom demonstra că suntem același VINARTE, regele vinurilor roșii și lider al calității în România și, în același timp, noul VINARTE, care privește spre viitor cu încredere. „ a declarat Tim Brockman, noul proprietar al VINARTE, ce are de asemenea, și funcția de general manager.
“Trebuie să aduc permanent ceva nou în vinurile mele. Îmi place să mă joc, pentru că vinurile liniare devin plictisitoare. Cel mai bun purtător de cuvânt pentru mine este vinul.” subliniază și oenologul Iustin Urucu, a cărui viață și carieră se confundă practic cu istoria Vinarte
Pentru a atinge acest deziderat, compania are planificate proiecte de replantare ce conferă o diversitate de struguri necesară creării acestor game. De asemenea, pentru anul 2019 VINARTE își dorește extinderea portofoliului de produse pe piețele externe pe care este deja prezentă – Canada, Franța, Luxembourg, Belgia, Polonia, China, Koreea și Japonia, precum și intrarea pe piețe noi.
***
Compania Domaine Vinarte este posesoarea mărcilor de referință Soare, Prince Mircea, Castel Bolovanu, Nedeea și Sirena Dunării, produse într-unele dintre cele mai bune terroir-uri din România, Bolovanu – Sâmburești și Stârmina – Mehedinți.
Istoria Vinarte începe în anul 1998 când un grup de investitori români și străini și-au pus în aplicare visul de a demonstra că în România se pot produce vinuri care să rivalizeze cu marile vinuri din Franța sau Italia. Lucru reușit și confirmat.
Noul management își propune, începând cu anul 2019, să provoace clienții fideli la redescoperirea produselor Vinarte. Cum e și firesc, o redescoperire presupune ceva nou. Așa încât, am demarat – și se află în desfășurare! – campania de rebranding, aflată sub semnul necesității și al dorinței de aliniere cu o linie modern, care să capteze atenția unui public nou, tânăr. Astfel, pentru brand–urile icon – Sirena Dunării, Soare, Prince Mircea, Castel Bolovanu, s-au păstrat caracteristicile istorice, recognoscibile, parte a ADN-ului de brand. În ceea ce privește brand-urile Cuvee D’Excellence și Nedeea, alături de gamele Domeniile Vinarte și Castel Stârmina, acestea au căpătat haine noi – forma sticlei și eticheta sunt mai adecvate conținutului, mai prietenoase, moderne, și punctează cei 20 de ani pe care i-am petrecut împreună cu cei care iubesc vinurile Vinarte.
În anul 2019 vor exista atât produse noi cât și ediții speciale – prilejuite de evenimente punctuale sau de scoaterea pe piață a unor vinuri din ani speciali. Vorbim despre ediția limitată Sirena Dunării sau despre Soare, Castel Bolovanu și Nedeea care își vor găsi o nouă formă de exprimare în sortimente rose. De asemenea, pentru că vinurile Vinarte sunt unele cu mare potențial de învechire, venim în întâmpinarea dorinței cumpărătorului de a păstra vinul în cele mai bune condiții, cu o inițiativă unică: evenimentul de redopuire – primul de acest tip in Romania. Redopuirea constă în verificarea conținutului sticlei, reumplerea ei în cazul pierderilor sau evaporărilor, redopuirea propriu-zisă sau, dacă este necesar, înlocuirea completă cu vin de aceeași calitate și din același an.
Tim Brockman, noul proprietar al VINARTE, deține o diplomă de Master în Drept Comercial European, obținută la Universitatea din Paris, este membru al barourilor din Franța și Elveția, președinte al Amadeus Capital S.A. și vice-președinte al consiliului director al Turicum Private Bank.