Acasa BusinessEconomic 10 bănci și Biroul de credit, verificate de Consiliul Concurenței

10 bănci și Biroul de credit, verificate de Consiliul Concurenței

scris de Misu Andrei
64 Afisari

Consiliul Concurenței a finalizat inspecțiile inopinate derulate la zece bănci, precum și la Biroul de Credit și la Asociația Română a Băncilor, a informat instituția precizând că analizează documentele ridicate.

Băncile inspectate sunt: Alpha Bank Romania S.A., CEC Bank S.A., Garanti Bank S.A., Raiffeisen Bank România S.A, ING Bank N.V. Amsterdam sucursala București, Banca Transilvania S.A., Banca Comercială Română S.A, BRD – Groupe Société Générale S.A., Credit Europe Bank (Romania) S.A., First Bank S.A..

Inspecțiile s-au derulat în cadrul unei noi investigații, privind posibile înțelegeri cu scopul de a limita accesul consumatorilor la produsele și serviciile de creditare pentru persoane fizice.

Avem deja în derulare o investigație care vizează modul în care băncile calculează indicii de referință ROBOR/ROBID, ce stau la baza stabilirii dobânzilor. De data aceasta ne uităm și la condițiile de acces la credite, suspiciunea fiind că prin modul cum se calculează scorul de credit se blochează accesul unor clienți la credite”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Autoritatea de concurență are suspiciuni că acționarii Biroului de Credit ar limita accesul consumatorilor persoane fizice la produsele și serviciile de creditare bancară printr-o serie de acțiuni legate de stabilirea și aplicarea scorului FICO (în funcție de care este evaluată capacitatea unui client de a rambursa un credit).

Biroul de Credit S.A. este o societate pe acțiuni înființată la sfârșitul anului 2003, având, la ora actuală, ca acționari 18 bănci și are ca obiect de activitate colectarea/prelucrarea de date privind portofoliul de clienți – persoane fizice clienți ai participanților.

FICO® Score de la Biroul de Credit este un număr, rezultat în urma aplicării unei metode statistice care ia în calcul mai multe elemente pe baza cărora băncile stabilesc gradul de risc al unui potențial client ce solicită un credit către o instituție financiară.

Documentele ridicate în cadrul inspecțiilor inopinate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.

Reaminim că autoritatea de concurență are în derulare o investigație privind posibile înțelegeri între cele 10 bănci participante pentru fixarea ratei dobânzii ROBOR, la un nivel cât mai ridicat, în cadrul procedurii de „fixing” (stabilirea ratelor de referință pentru ROBOR și ROBID).

Legea concurenței interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS