Consilieri generali au aprobat, vineri, după nouă ore de discuţii, bugetul Bucureştilor pe anul 2012, care va fi de 4,6 miliarde de lei. Nemulţumit, Oprescu ameninţă că nu va semna forma finală a proiectului.
După nouă ore de dezbateri, bugetul Capitalei a fost votat, într-o formulă ce cuprinde patru amendamente aduse proiectului iniţial, de către 28 de consilieri reprezentanţi ai PRM, PDL şi PNG. Marii absenţi, primarul Capitalei Sorin Oprescu şi USL.
Prin amendamentele propuse de consilierii PDL s-au adus aproximativ 30 de modificări diferitelor capitole din bugetul iniţial, cele mai importate fiind majorarea bugetului Palatele Brâncoveneşti de la porţile Bucureştiului, de la aproape 16 milioane de lei la 28 de milioane; scăderea bugetului ALPAB cu aproximativ 50 de milioane de lei, de la 125 de milioane de lei la 70 de milioane de lei; creşterea bugetului instituţiei care se ocupă cu supravegherea animalelor de la 34 de milioane de lei la 44 de milioane de lei.
Bugetul de la protecţia mediului a scăzut cu aproximativ trei milioane de lei, în timp ce cel al RATB a fost suplimentat cu aproape 15 milioane de lei.
După discuţiile noilor amendamente, membii USL s-au retras, în sală rămânând reprezentanţii PRM, PDL şi PNG care au întrunit cvorumul necesar votării bugetului.
În urma votului din CGMB de vineri seara, în anul 2012 Capitala va avea un buget de 4.648.239.000 de lei la venituri, la care se adaugă un excedent de 268 de milioane de lei, care reprezintă sume înregistrate ca excedent şi care potrivit reglementărilor Ministerului de Finanţelor nu pot fi trecute la capitolul venituri.
Oprescu: Bugetul Capitalei este aberant
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, după votarea bugetului Bucureştilor, că deşi proiectul a fost discutat o lună în prezenţa liderilor de grup din CGMB, modificările aduse în ziua votului fac ca acesta să devină aberant şi-l transforma într-unul politic.
„Au fost luaţi bani fără nicio justificare şi create o serie întreagă de secţiuni financiare fără justificare. Nu există raportul Comisiei economice a CGMB, nu îmi însuşesc acest buget şi deşi nu am posibilitatea juridică să îl atac, nu voi semna forma finală „, a spus, pentru Mediafax, Oprescu.