Acasa BusinessEconomic Adoptarea euro ar putea fi amanata pentru 2017 sau dupa 2020

Adoptarea euro ar putea fi amanata pentru 2017 sau dupa 2020

scris de Ziua Veche
3 afisari

.Adoptarea monedei europene ar putea fi amanata cu cel putin doi ani fata de termenul formal stabilit in prezent la 1 ianuarie 2015, dar nu poate fi exclusa nici posibilitatea ca intrarea Romaniei in zona euro sa aiba loc dupa 2020, principala cauza fiind intarzierea reformelor care sa pregateasca economia reala pentru aceasta schimbare, spun analistii,.


„Tinand contde nivelul de dezvoltare actual si de reformele structurale prin care mai trebuie sa treaca economia, o tinta credibila ar putea fi dupa anul 2020. Altfel, s-ar putea sa avem alte discutii de amanare a acesteia, pe masura ce ne vom apropia de noua tinta. Aspectul important ramane insa acela ca intentia de adoptare a euro trebuie pastrata si intarita chiar daca anul adoptarii este decalat”, apreciaza Nicolaie Chidesciuc, economistul-sef al ING, potrivit Mediafax. Guvernatorul BNR Mugur Isarescu declara recent ca programul de adoptare a euro, inclusiv tinta stabilita, trebuie rediscutat in contextul evolutiilor din economie. Isarescu a atras atentia in mai multe randuri ca adoptarea euro inainte ca economia sa se fi ajustat si firmele romanesti sa devina competitive pe pietele externe nu este de dorit. 

Citeste integral aici.

0 comentariu

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult