Acasa BusinessEconomic Amnistie sau returnarea veniturilor necuvenite de către bugetari

Amnistie sau returnarea veniturilor necuvenite de către bugetari

scris de C.F.V.
3 afisari

Funcţionarii care au beneficiat de sporuri necuvenite ar putea fi obligaţi să le returneze eşalonat sau să nu le mai plătească deloc, potrivit celor două variante de lucru discutate luni de coaliţia de guvernare pentru un proiect de act normativ privind amnistierea fiscală a acestei categorii de salariaţi.

Amistie sau returnarea veniturilor necuvenite de către bugetari

Viceliderul deputaţilor UDMR Marton Arpad a declarat, pentru Agerpres, că până săptămâna viitoare liderii coaliţiei vor citi propunerile făcute de UDMR la şedinţa de luni, urmând ca reprezentanţii fiecărui partid de la guvernare să susţină un punct de vedere. ‘Sunt două variante şi, în funcţie de ce decizie va fi luată în coaliţie, va fi înaintată legea’, a precizat Marton Arpad.  Deputatul a arătat că eventuala amnistie fiscală se va aplica funcţionarilor din administraţia locală, circa 300.000 de persoane, care, potrivit Curţii de Conturi, au beneficiat de sporuri salariale necuvenite, în baza unor contracte colective de muncă negociate la nivel de unitate.
‘Aceste sume n-au fost prevăzute în bugetul de stat, deci nu sunt fonduri la care s-a gândit cel care a realizat bugetul, nu apare la capitolul de surse bugetare‘, a menţionat Marton Arpad.
La şedinţa coaliţiei, au participat şi premierul Mihai-Răzvan Ungureanu, ministrul Finanţelor, Bogdan Drăgoi, şi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu. ‘Premierul şi ministrul de Finanţe au spus că vor analiza mai departe propunerile privind acest act normativ’, a menţionat Marton Arpad. După ce liderii coaliţiei vor conveni asupra viitorului act normativ, Guvernul va adopta un proiect, pe care îl va înainta Parlamentului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult