Acasa BusinessEconomic ANRE: În România se va construi un parc fotovoltaic cu o putere mai mare decât a unui reactor nuclear

ANRE: În România se va construi un parc fotovoltaic cu o putere mai mare decât a unui reactor nuclear

scris de Misu Andrei
75 Afisari

O cerere pentru construcția unui parc fotovoltaic cu o putere de 1.050 de MW a fost deja depusă la ANRE, a declarat șeful instituției precizând că este o putere instalată mai mare decât un reactor.

FOTO: Facebook: Ministerul Mediului

Am văzut, de când am ajuns la ANRE, o cerere pentru autorizaţie de înfiinţare – cred că este cea mai mare de până acum, un parc fotovoltaic de aproximativ 1.050 de MW, este doar un exemplu pe care vi-l dau pentru a sublinia apetitul investitorilor de a redeveni jucători pe această piaţă. 1.050 de MW, un singur parc fotovoltaic, o investiţie foarte mare; înseamnă o putere instalată mai mare decât un reactor de la Cernavodă, care se va construi în România. De ce echipamente şi de ce nivel de echipamente va avea nevoie pentru a fi realizată această investiţie? Şi pentru a nu muta dependenţa de la gazul natural rusesc către echipamente produse în alte părţi ale lumii – cred că foarte important pentru România este să avem o fabrică de panouri fotovoltaice care să deservească piaţa de aici”, a spus George-Sergiu Niculescu, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), potrivit Agerpres.

România are nevoie de o fabrică de panouri fotovoltaice

În opinia sa, România poate să reprezinte o piaţă foarte importantă şi care să deservească şi alte pieţe, având în vedere faptul că este plasată într-o zonă strategică.

Cred că lipseşte din România o fabrică de producție de panouri fotovoltaice. Eu cred că România are avantajul de a fi plasată într-o zonă strategică în aşa fel încât, dacă vom avea astfel de investiţii, nu doar vom deservi piaţa internă şi cererea internă de echipamente pentru astfel de investiţii, ci şi piaţa regională”, a adăugat şeful ANRE.

În urmă cu două zile, experții Observatorului Român al Sărăciei Energetice (ORSE) atrag atenția că investițiile și reformele prevăzute în pachetul REPowerEU din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) trebuie să abordeze cu prioritate problema sărăciei energetice

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult