Băsescu mizează pe Marea Neagră pentru strategia energetică | Ziua Veche
Acasa BusinessEconomic Băsescu mizează pe Marea Neagră pentru strategia energetică a regiunii

Băsescu mizează pe Marea Neagră pentru strategia energetică a regiunii

scris de M.A.
3 afisari

Strategia energetică a regiunii poate fi schimbată datorită OMV Petrom şi a resurselor care au fost descoperite în Marea Neagră.

Băsescu mizează pe Marea Neagră pentru strategia energetică a regiunii

Declaraţia a fost făcută miercuri de Traian Băsescu, în prezenţa vicecancelarul austriac Michael Spindelegger, pe care l-a primit la Cotroceni, transmite Mediafax. El a spus că prospecţiunile în Marea Neagră vor continua anul viitor. „Trebuie să ne gândim la proiecte alternative”, a arătat Băsescu.

Traian Băsescus-a declarat mulţumit că România a avut o creştere pozitivă în anul 2012, dar a subliniat că această creştere este mai mică decât anul trecut. „Anul trecut a fost de 1,5%, iar anul acesta va fi în jur de 1% în condiţiile în care agricultura a fost foarte afectată de vreme. Au fost rezultate pozitive în raport cu dificultăţile”, a ţinut să precizeze Traian Băsescu.

1 comentariu

XYZ 17-10-2012 - 20:38

Basescu este inconstient, el se crede la un meci de poker.

Citez: Acest fapt este încurajator, însă este prea devreme în procesul de explorare şi evaluare a datelor pentru a specula dacă se vor dovedi comerciale sau nu”

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult