Acasa BusinessEconomic Bloomberg: Moţiunea de cenzură loveşte în leu – 4,3-4,35 lei/euro în următoarele săptămâni

Bloomberg: Moţiunea de cenzură loveşte în leu – 4,3-4,35 lei/euro în următoarele săptămâni

scris de Ziua Veche
47 Afisari

Leul s-ar putea deprecia la cel mai redus nivel din ultimele trei luni faţă de euro, în contextul moţiunii de cenzură pregătită de partidele care se opun măsurilor de austeritate implementate în urma acordului cu FMI, potrivit unei analize Bloomberg, citată de Mediafax.


Astfel, moneda naţională ar putea pierde 2% faţă de euro în următoarele două-trei săptămâni, înainte ca banca centrală să intervină pentru a încerca să evite repetarea declinului de 4,2% înregistrat în ultima parte a lunii iunie, potrivit analiştilor londonezi ai Morgan Stanley, Barclays şi Societe Generale, citaţi de Bloomberg.

„Potenţiala cădere a guvernului este cel mai mare risc pentru leu. Banca centrală ar interveni să protejeze moneda dacă ar intra sub presiuni semnificative”, consideră James Lord, analist pentru pieţele emergente la Morgan Stanley.

Cursul a atins un maxim record de 4,4012 lei/euro în iunie, după ce Curtea Constituţională a declarat neconstituţională scăderea pensiilor cu 15%. Guvernul a decis atunci să ridice TVA de la 19% la 24% pentru a obţine o tranşă din împrumutul de la FMI. În cadrul programului de austeritate, autorităţile au redus salariile din sectorul public cu 25% şi au tăiat un număr mare de beneficii sociale. Alte măsuri luate de statul român sunt creşterea taxelor percepute unor categorii profesionale, majorarea impozitelor pe câştigurile de capital sau creşterea impozitelor pe proprietate.

Leul s-a apreciat joi dimineaţă cu 0,3% faţă de euro, la 4,2660-4,2675 lei/euro în jurul orei 10:10. Moneda a câştigat circa 3% din iunie, după ce FMI şi UE au acordat tranşe în valoare totală de două miliarde euro din împrumuturile către România.

Căderea guvernului ar putea împinge cursul la 4,3-4,35 lei/euro în următoarele două-trei săptămâni, potrivit strategilor celor trei bănci.

Astfel, România încearcă să prevină deprecierea leului într-o perioadă în care majoritatea ţărilor cu economii emergente sunt îngrijorate de creşterile necontrolate ale monedelor. Indicele monetar pentru pieţele emergente al JPMorgan Chase a urcat cu 10% de la sfârşitul lunii mai.

Autorităţile române nu vor permite leului să coboare mult sub 4,35 lei/euro, anticipează Gaelle Blanchard, emerging-market strategist la Societe Generale Londra. „Cheia pentru piaţă este o implementare fără hopuri a programului cu FMI”, notează analistul.

Totuşi, Barclays Capital vede leul stabil pe termen scurt, datorită intervenţiilor BNR.”Am mai văzut şi alte moţiuni de cenzură. Leul ar trebui să fie stabil pe termen scurt, datorită intervenţiilor băncii centrale”, a afirmat Koon Chow, emerging-market strategist la Barclays Capital.

Analistul Morgan Stanley James Lord pare să fie de acord. „Banca centrală nu trebuie să facă prea mult efort pentru a împinge moneda acolo unde o doresc. BNR nu are niciun interes să permită o depreciere majoră„, spune el.

Dacă guvernul Boc va supravieţui moţiunii de cenzură, leul s-ar putea întări la 4,25 lei/euro până la sfârşitul acestui an, respectiv 4,15 lei/euro până la finele lui 2011, anticipează Blanchard, adăugând că o apreciere exagerată a monedei ar afecta exporturile şi relansarea economică.

0 comentariu

ValVerde 02-11-2010 - 14:37

alamar, spune-mi daca am inteles bine prin zgomotul de fond:

Tu spui ca rapoartele cu privire la prabusirea altor Mig-uri sint inexistente sau au fost „periate” (si nu pot fi crezute) pentru a proteja politicieni/militari influenti.

Drept petru care tu DECIZI ca oboseala materialului (in cazul nostru aluminiu) este vinovata de dezastrul de ieri.

Si ne mai explici cum aluminiul este singurul metal susceptibil la fisuri datorate oboselii.

Am rezumat-o bine? Pentru ca ai dreptate, imi plac lucrurile simple si clare.
Daca tu crezi ca o retorica dezordonata, inexacta si virulenta iti da puncte intr-o dezbatere, eu cred ca te inseli.

tzepesh 02-11-2010 - 14:40

Ei, aici ai dreptate: GD are ca obiect de activitate fabricatia si vanzarea de avioane. Un singur detaliu uiti: Guvernul roman are ca obiect de activitate protejarea intereselor statului roman. Sau, poate acestea coincid cu cele ale GD, mai stii?

gili 02-11-2010 - 16:36

Tu esti cumva angajatul celor de la GD sau al firmei israeliene care este destinata sa „modernizeze” rablele amerlocilor ?…

urbos 02-11-2010 - 17:08

Daca era angajat avea o scuza, idiotul o face gratis, ca un vierme ce e.

gili 02-11-2010 - 17:33

Pai daca zici ca o face gratis , atunci sa o faca cu Lenuta lui Cocos …

alamar 02-11-2010 - 19:10

Marxistule, nu trebuie sa explicat nimic.

MIG urile 21 , vandute romanieie( ma intreb daca sovieticii au dat …offseturi…au fost fabricate in anii ’70 si ’80…artimetica ne spune ca structura acestor avione este supusa stresurilor(chiar si cu penuria de parafina si orele reduse de zbor si antrenament al pilotiolor mioritici) ,timp de 3 sau 4 decenii…

Pinochio Mig urile nu sunt construite nici din fier si nici din beton …nu inteleg de ce nu te concentrezi asupra materialului din care sunt construite MIg urile…adica stiu…cineva scria ceva de : gica contra…

Acum chiar daca tu esti autorul cartii : Rezistenta Materialelor , doresc sa-ti amintesc( ptr. ca mai mult ca sigur sitiai asta), aluminiul are naravul de a ceda subit si cu putine semne exterioare de stres…
Fierul are semne de porozitate, corozitate de deformare etc…inainte de a ceva , iar o inspectie vizuala de obicei, locheaza punctele de stres…

la fel si cu betonul ,care de obicei se crapa se fisureaza , inainte de a ceda…

Aceasi tactica obositoare si mucegaita : ceri sa ti se explice si cand ignoranta ingustimea si superficialitatea iti este expusa, muti stafeta si schimbi subiectul despre altceva…

Ti-am spus sunt generos cu tine ca imi irosesc timpul si energia sa-ti raspund, avand in vedere ca scriinumai bazaconii dar mai ales : MINCIUNI…

alamar 02-11-2010 - 19:25

Mai gili mai…eu cred ca este ceva in apa care o beti acolo in romania mai…

Imi este din ce in ce mai greu sa comunic cu voi atotstiutorii si eternii victimizati de alti de pe melagurile miorticie…

Hai ca mai incerc odata…voi scrie incet si rar :

Patriotule gili , repet a mia oara : Eu sper ca Romania sa cumpere avione de fabricatie ieuropeana….

Te rog nu ma intreba acum daca lucrez ptr. GD….ptr. moment nu am alta idee cum sa ma fac inteles de tine in simpla si dulcea limba romneasca…sper ca in sfarsit am penetrat craniul tau si creierul tau a receptionat acest mesaj…

Acum, cu speranta ca am rezolvat si aceasta problema doresc sa fac o observatie…

Va screme ti de ani de zile ca sa cumparati o duzina sau doua de avioane…hmmmm…

Mai antreprenorilor, mai intreprinzatorilor, ce mai asteptati?…sunt numai niste obiecte de aluminiu…
Daca dezbateati sa cumparati Teritoriul Louisian sau Alaska , mai intelegea omul…dar va scremeti, va zvarcoliti , va sclifositi, nudormiti noptile la gandul ca veti fi pacaliti , iar la sfarsitul tranzactiei , va fi ca in trecut: israelinii v-au pacalit ptr. ca nu au transformat Mig urle in Raptor F22, britanicii v-au pacalit ca voi ati crezut ca cumparati portavionae si cuirasate, si cand colo ei le-au luat de la fier vechi si revopsit, elvetienii v-au pacalit ca vau vandut Pirahna cand voi ati crezut ca cumarati tancuri Leopard, si colac peste pupaza elvetieii nici nu v-au construit o fabrica de ceasuri la Caracal(ca un offset)…
Apoi binenteles ca au venit italienii cu avionale de transport,de care v-ati simtit furati si acolo…

alamar 02-11-2010 - 19:41

Mai gili mai…din sutele de postari idei articole si ganduri despre avionale astea militare pe care va scremeti de cel putin o decada sa le cumparati,eu am ajuns la concluzia ca voi de fapt vedeti aviatia militara si in general Apararea ca un fel de rau necesar,ptr. romania
Ati incentat concepte idioate si periculoase precum „offset”un fel de:”ok daca vom fi abligati de Constipatie sa chletuim bani ptr. securitatea nationala,atunci trebui sa cheltuim cel putin atatia bani ca sa creem locuri de munca articiale,necerute de Piata,ci numai ca sa perpetuam lipitorile sindicale si birocratii statului
Pe voi nu va intereseaza aparatea Statului,una din cerintele elementare in toate constitutiilor Lumii,pe care un stat le are,ci de a perpetua birocratii,de a crea locuri de munca, nesustenabile si artificile,care mai curand sau mai tarziu ori vor da fasliment,ori vor trebui subventionate de constribuabil,ori,in cel mai bun caz vor fi vandute de stat catre privati la preturi de nimic,dupa ce au fost subsidiate ani si ani de zile
Daca doriti aviatioe militaras,cumparati,fabricasti si concentrati-va asupra avitiei militare
Daca vreti socialism,economie centralizata,rissipa,ineficienta si rigiditate,asta o sa aveti
In ziarul Ziua era publicat un articol despre coruptia care a vut loc in anii’30 cu tunurile de la skoda
A urmat razboiul mondial si:COTUL DONULUI,unde militarii mioriritici prost inarmati si instruiti au platit cu sangele coruptia tergiversarea si stingherimea politicienilor si gloatelor,in afacerea Skoda,si altele
Istoria se repata mereu,numai tehnologia este diferita…Istoria,evenimentele istorice va va gasi din noi cu izmenele in vine,si mii de militari cu neveste, copii si parinti vor muri inutil, datorida discutiilor pe ca care le avem pe acest subiect
Iar daca va puneti sperantele in NATO, veti avea o alta surpriza…neplacuta

Succes

gili 02-11-2010 - 20:34

Mai Alamar mai , da de ce mai sa mori tu asa de grija natarailor de noi mai?!… Ce ghesheft sa ai tu mai la o asa treaba ?!… Adica de ce mai sa se trezeasca careva sa-ti spuie cum moare ciinele de drumul lung si prostul de grija altuia , ma rog frumos ?!… Ca iote vezi , io nu zic , da … Da acuma vezi si tu mai Alamar mai , poate careva sa zica ? Poate , n’asa? Si de ce sa nu mergi tu frumos la chibut sa-ti vezi de treaba si nu sa te afli in treaba , ca noua ni s-a pus pata mai Alamar mai , sa dam paralele pe aeroplane cu manivela ?!…

ValVerde 02-11-2010 - 20:53

[quote name] Aceasi tactica obositoare si mucegaita : ceri sa ti se explice si cand ignoranta ingustimea si superficialitat ea iti este expusa, muti stafeta si schimbi subiectul despre altceva…[/quote]

nu draga indoctrinatule religios alamar, nu schimb subiectul.

Ideea principala a mesajului meu initial era ca tu habar nu ai despre ce vorbesti. O mentin de-a lungul postarilor mele.

Decretezi ca numai aluminiul este susceptibil de fisuri la oboseala.
Pretinzi sa stii dedesubturile tenebroase ale politicii romanesti.
Bazat pe cele doua supozitii, dai verdictul ca avionul s-a prabusit pentru ca fuselajul si componenetle din aluminiu nu au fost schimbate la timp.

Acum vin eu si te intreb, ce monument al ignorantei agresive poate emite asemenea judecati bazindu-se exclusiv pe citeva rinduri scrise intr-un ziar?
Eu stiu ca bigotismul si indoctrinarea religioasa nu au nevoie de neuroni activi. E de ajuns un pic de credinta oarba si totul e rezolvat.
Dar iti atrag atentia ca in lumea reala si in special cind patinezi intelectual cu concepte pe care ar fi trebuit sa le inveti in liceu, la orele de stiinte excte, ai nevoie de mai mult decit credinta.
Altfel, te convertesti in paiata forumului, pozitie in care de altfel pari sa te simti destul de bine.

alamar 02-11-2010 - 21:14

mai gili mai…sa inteleg ca am epuizat subiectul din articol?…ok then…

Patriotule gili, vezi tu mai , problema in romania este ca pute de patrioti.Prea multi patrioti pe Km2…

In umila mea opinie daca numarul de patrioti pe Km2 s-ar reduce cu 50%, situatia din Romnia s-ar imbunatati in mod exponential…

Acum mai patriotule si umanistule gili,cu iz de Ilie Moromete, voi incheia discutia cu tine si te las cu acest gand…te rog rumega-l lung si bine :

Vezi tu mai patriotule gili, nu este cainele care a murit,in articolul de mai sus,ci indivizi nevinovati cu familii neveste ,copii, parinti ,etc…

Vai de Romania…

gili 03-11-2010 - 00:04

Nush cum se face mai Alamar mai , ca iata acum te-a apucat grija patriotilor din Romania cind mai iute ar fi sa te tii de grija patriotilor de la Tel Aviv daca tot vrei sa mori de grija cuiva . Lasa-ne tu pe noi sa ne vedem de grijile noastre cum nici noi nu murim de grija voastra …

alamar 03-11-2010 - 18:40

se pare ca pilotul si copilotul aveau destula experienta…Nu au pilotat ptr. prima data un aviona…

Cercetarile si raportul va dura luni si ani de zile…indeajuns ca gloatele si cei interesati sa uite…

Din nou : Condoleante famiilor…

Santa Claus 07-11-2010 - 15:40

Bah tov UTC-ist fruntas Alamar, tu de cate ori deschizi orificiul ala buco-anal, Ese un cacSHIT din el.
Putzi a Mafie zionisto-baptista mai dihai decat pute branza lui Becali. Trecura 2 ani si tu inca nu te-ai primenit la creier, deja te balacesti in propriile excremente telectuale precum inota Flipper in bazin in propriul lui pi$u.
Oricum, Alamarule, pe tine degeaba se mai chinuie careva sa te scoata din cloaca ta, ca tu ca Free Willy: cum tzine USA un pestishor de coada, cum apari langa barcutza US Navy…
Macar avatarul „Alamar” tzi l-ai ales la fix: ALAMAR = fabrica de tzoale ptr militzieni americani. Alamarule, tu daca-tzi pui termometrul sub bratz, afli instantaneu ce IQ ai…

1 2

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult