Acasa BusinessEconomic Bulgaria va introduce TVA de 9% la serviciile turistice

Bulgaria va introduce TVA de 9% la serviciile turistice

scris de Ziua Veche
4 afisari

.Guvernul bulgar va introduce în aprilie 2011 o Taxă pe Valoarea Adăugată unificată la serviciile turistice, de 9 la sută, şi nu de 14 la sută, cum s-a plănuit iniţial, a declarat luni adjunctul ministrului Economiei, Ivo Marinov, transmite Novinite. În sectorul turistic bulgar, TVA-ul este în prezent de 7 la sută pentru grupurile turistice organizate şi de 20 la sută pentru călătoriile individuale. Decizia autorităţilor bulgare vine ca urmare a solicitării Uniunii Europene, care a cerut egalizarea celor două cote.


‘Noua taxă trebuia introdusă la începutul lui 2011 dar nu este un lucru bun să stricăm planurile operatorilor de turism pentru sezonul de iarnă, deci taxa a fost amânată până în aprilie’, a explicat Marinov, potrivit Agerpres. În opinia preşedintelui Asociaţiei Bulgare a Agenţiilor Turistice (BATA), Donka Sokolova, aceste idei ale autorităţilor de la Sofia referitoare la creşterea TVA în sectorul turistic nu vin de niciunde. ‘Contractele noastre cu operatorii turistici străini pentru petrecerea vacanţei 2011 în Bulgaria au fost deja semnate, şi este ridicol să creştem preţurile acum din cauza planurilor guvernului de a creştere TVA pentru serviciile turistice’, a declarat preşedintele BATA. ‘În primul rând, aş vrea să reamintesc acestui guvern că a existat un acord înainte de alegeri în care şi-au luat responsabilitatea de a nu creşte TVA pentru serviciile turistice. În al doilea rând, contractele noastre internaţionale au fost semnate în urmă cu două săptămâni. Este o nebunie – cum am putea să le renegociem!’, a adăugat Sokolova. Ea a dat drept termen de comparaţie Grecia, care chiar a redus TVA-ul pentru serviciile turistice, ajutând în felul acesta companiile din sectorul turistic.

0 comentariu

cercetas 29-10-2010 - 12:33

caci, este inadmisibil ca regulile sa schimbe, DUPA ce ai trait.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult