Acasa BusinessEconomic Buyology. Manipularea prin frică

Buyology. Manipularea prin frică

scris de Adrian Pătruscă
3 afisari

Orson Welles n-a fost primul. Dramatizarea după „Războiul lumilor” a lui H.G. Wells, care a isterizat America în noaptea de Halloween a lui octombrie 1938, a avut un precedent încă şi mai spectaculos.

Orson Welles  a avut un predecesorCu 12 ani în urmă, Marea Britanie a fost aruncată în haos de o transmisie a unui oarecare Ronald Knox. Preot cu o pregătire multidisciplinară, traducător desăvârşit, binecunoscut şi respectat comentator al emisiunilor radiofonice ale Bisericii Catolice, autor de romane poliţiste de succes, părintele Knox avea şi un uriaş simţ al umorului.

Groaza pe unde

În 1926, lucra la tânăra pe atunci British Broadcasting Company, care nu împlinise încă patru ani de existenţă. Pe 16 ianuarie, la ora 19.40, din studiourile de la Edinburgh, Knox începe să citească, singur la microfon, producţia proprie pe care a intitulat-o „Broadcasting The Barricades”. Construită într-un mod incredibil de asemănător cu „Războiul lumilor”, ea începe plat cu ultimele rezultate de cricket şi continuă cu un grupaj de ştiri banale citit pe acelaşi ton. Brusc, însă, părintele schimbă registrul şi, alarmat, anunţă că o mulţime crescândă de protestatari agitaţi s-a adunat în Trafalgar Square. Demonstranţii, care manifestează împotriva creşterii şomajului, ar fi conduşi de un anume domn Poppleberry, secretarul „Mişcării pentru Abolirea Cozilor la Teatre”. La fel ca şi Welles, peste 12 ani, Knox difuzează apoi puţină muzică, lăsându-i pe ascultători cu un uşor sentiment de nelinişte, dar şi cu impresia că viaţa îşi reia cursul normal. Urmează un buletin meteo, alte rezultate din cricket, după care din nou o relatare despre manifestaţie. Mulţimea se revarsă acum „de o manieră ameninţătoare” pe sub Admiralty Arch, anunţă Knox.

Preotul îşi manipulează auditoriul cu o abilitate incredibilă, trecând uşor de la relatări de un umor teribil la drame înspăimântătoare. Astfel, puhoiul furios ia la ţintă cu sticle nişte raţe care pluteau liniştite pe apa unui lac, după care prinde un demnitar ce se îndrepta spre studiourile de radio, unde pasămite avea emisiune, şi îl arde de viu. Prilej pentru Knox de a-şi plasa concluzia seacă: „Deci va fi în imposibilitate de a vi se mai adresa în seara aceasta”. Urmează din nou câteva interludii cu ştiri banale, care au rolul de a-i fierbe pe ascultători. Apoi, părintele anunţă că mulţimea se pregăteşte, nici mai mult, nici mai puţin, decât să distrugă Parlamentul cu mortiere, descrie cum o explozie aruncă în aer Hotelul Savoy şi continuă cu o descriere cutremurătoare a Big Ben-ului, simbolul şi mândria britanicilor, care se prăbuşeşte la pământ într-un huruit apocaliptic şi într-un nor imens de praf. Luând peste picior dramatismul momentului pe care el însuşi îl crease, Knox punctează: „Ora exactă nu va mai fi dată astă seară de Big Ben, de la Londra, ci de orologiul unchiului Leslie, de la Edinburgh”.

12 minute care au zguduit Marea Britanie

Pe măsură ce relatarea cumplitelor evenimente se apropie de sfârşit, ministrul Transporturilor este spânzurat de un felinar pe Vauxhall Bridge Road, iar manifestanţii intră cu forţa şi ocupă studiourile BBC, astfel că Knox anunţă că este forţat să-şi întrerupă relatarea. Şi închide microfonul.

Cu totul transmisiunea a durat 12 minute, dar efectul ei este greu de descris şi de explicat chiar şi acum, după 85 de ani. Fără îndoială, a fost o creaţie remarcabilă, plină de inteligenţă şi umor. Ascultată astăzi, (înregistrarea originală s-a pierdut, dar pe site-ul BBC există o reconstituire fidelă), ea nu pare a justifica uriaşa panică creată atunci. Şi totuşi…

Nu trecuseră decât 20 de minute de la transmisie şi Ronald Knox îşi lua cina, netulburat, fără să bănuiască măcar iureşul pe care îl crease. Peste el dă buzna John Reith, directorul general al BBC, care îl anunţă disperat că telefoanele şi mesajele panicate curg în valuri la redacţie. Inginerul de sunet al emisiunii, JCS McGregor, care a preluat multe dintre aceste apeluri, avea să-şi amintească: „Resturile Hotelului Savoy (explozia fusese sugerata la microfon prin strivirea cu pumnul a unei cutii cu suc de portocale – n.a.) zăceau încă prin studio, când a sunat telefonul. E adevărat, a întrebat o voce agitată, că revoluţia a început la Londra? (Nu trecuse nici un deceniu de la revoluţia din Rusia şi stafia bolşevismului bântuia prin Europa – n.a.) Cu al doilea apelant a fost încă şi mai dificil: pe nevastă-sa o lăsase inima şi leşinase, iar când a aflat de la mine că totul fusese o ficţiune a luat foc. Ce a vrut BBC să facă cu asta, a răcnit insul? Ne dădeam noi oare seama că am înşelat grosolan o ţară întreagă şi că am făcut jocul bolşevicilor?”

Ronald Knox, predecesorul lui Orson WellesPotrivit estimărilor vremii, circa 10 milioane de britanici au ascultat emisiunea lui Ronald Knox. Cum arhivele arată că în 1926 în Regat existau 2, 5 milioane de aparate de radio şi cum radioul aduna seara în jurul său întreaga familie, cifra de 10 milioane de ascultători nu pare exagerată. Câţi dintre aceştia au căzut victime scenariului? E foarte probabil că, la fel ca şi 12 ani mai târziu, în cazul lui Orson Welles, mulţi au deschis aparatele după ce emisiunea începuse. Este foarte probabil ca, percepute în afara contextului, secvenţele alarmante precum prăbuşirea Big Ben, explozia de la Hotelul Savoy sau spânzurarea unui ministru să fi declanşat isteria.

De asemenea, zăpada grea căzută în acea perioadă a întârziat venirea ziarelor, care atunci reprezentau singura sursă alternativă de ştiri. Rămâne însă un mister de ce oamenii nu au continuat să asculte emisunile BBC. Singura explicaţie este panica iraţională care a pus stăpânire pe ei. Cu atât mai de mirare este totul cu cât victimele isteriei în masă par să fi fost mai ales membrii înaltei societăţi. Există rapoarte ale vremii despre dineuri întrerupte brusc de invitaţii panicaţi, care au plecat acasă pentru a-şi pune averile la adăpost; despre Şeriful din Newscatle care a început să lucreze la planurile pentru apărarea oraşului; despre nevasta unui primar care îşi frângea mâinile neştiind cum să-şi anunţe bărbatul despre urgia londoneză.

Se pare însă că explicaţia cea mai veridică a panicii o reprezintă contextul intern şi internaţional al epocii. Aşa cum în cazul lui Welles, pe fondul fricii faţă de o nouă implicare a ţării lor într-un conflict mondial, unii ascultători au crezut că reporterii sunt martorii unei invazii germane şi că îi iau pe nazişti drept marţieni, curentul bolşevic şi victoria revoluţiei în Rusia făceau să frisoneze întreaga Europă. În Marea Britanie, cu câteva luni în urmă, guvernul operase arestări masive în rândurile proaspăt înfiinţatului Partid Comunist. De asemenea, semnale despre pregătirea unei greve generale (care avea să şi înceapă în mai, la patru luni după emisiunea lui Knox) alarmaseră clasa conducătoare.

Knox şi apoi Welles au reuşit ceea ce şi acum, cu toate cercetările ştiinţifice moderne, pare greu de înţeles: au intuit perfect ce resorturi trebuie să acţioneze pentru a declanşa mecanismele panicii din individ.

În episodul următor, vom vedea cum manipulat prin frică, omul poate fi determinat să cumpere.

2 comentarii

Huhu Ciu 20-02-2011 - 09:05

Cei mai buni manipulatori in Romania sunt pedelistii, portocalii in frunte cu Basescu!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult