Acasa BusinessEconomic Cât costă Canalul Bucureşti – Dunăre

Cât costă Canalul Bucureşti – Dunăre

scris de B.C.R
1 afisari

Ministerul Transporturilor a finalizat studiul de fezabilitate la Canalul Bucureşti – Dunăre, proiect în valoare de 1,8 miliarde euro, a anunţat, miercuri, Monica Patrichi, reprezentant al Secretariatului general pentru regiunea Dunării din MTI, în conferinţa Strategia Dunării – proiecte de dezvoltare în România.

Cât costă Canalul Bucureşti - Dunăre (foto:olteniteanul.ro)

Aceasta a prezentat investitorilor italieni prezenţi la lucrările conferinţei oportunităţile de afaceri deschise de proiectele în derulare sau în pregătire pe care Ministerul le coordonează în Strategia Dunării pe aria principală 1A, căi navigabile, în colaborare cu Austria. Patrichi a spus că în decembrie 2011 Ministerul a aprobat ţintele pentru 2012 pe patru mari direcţii, care urmăresc creşterea cu 20 la sută a traficului pe Dunăre, pe segmentul românesc, până în 2020, implementarea integrală a sistemelor de comunicaţii pe Dunăre, transformarea porturilor în staţii modale şi rezolvarea problemei lipsei de personal navigant pe Dunăre. ‘Unul dintre proiectele sectoriale în cadrul programului este calea navigabilă Călăraşi-Brăila, pe care există puncte critice unde adâncimile de 2,5 metri cerute de norme nu sunt asigurate pe tot timpul anului.

De asemenea, sunt în lucru operaţiunile de amenajări de maluri pe Canalul Sulina, pe o lungime de 15 kilometri, şi vom scoate la licitaţie pentru lucrări alţi 35 de kilometri pe acest canal şi pentru lucrările de consolidare a malurilor pe Canalul Dunăre-Marea Neagră‘, a precizat Monica Patrichi, potrivit Agerpres.
Reprezentantul MTI a spus, pe de altă parte, că au fost depuse cererile de finanţare pentru modernizarea celor patru mari ecluze de pe Dunăre, cu fonduri din Programul Sectorial Transporturi Navale şi sunt în derulare lucrările la infrastructura portuară Galaţi, Brăila, în studiu lucrările la porturile Olteniţa, Giurgiu şi Calafat, iar pentru porturile Cernavodă şi Drobeta Turnu Severin vor avea loc licitaţii în acest an. ‘În cadrul proiectului de dezvoltare a infrastructurii de comunicaţie pe Dunăre, MTI are în derulare un proiect de realizare a unui sistem de borne de-a lungul Dunării, necesar măsurătorilor de adâncime, pe care le transmitem navelor’, a spus reprezentanta ministerului.
Conferinţa de la Bucureşti şi-a propus să identifice proiectele de dezvoltare şi oportunităţile pentru întreprinderi din diferite sectoare din România şi Italia.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult