Acasa BusinessEconomic Cât ne mai rabdă Pământul? Am ajuns şapte miliarde

Cât ne mai rabdă Pământul? Am ajuns şapte miliarde

scris de C.P.
68 Afisari

Pământul depăşeşte, luni, şapte miliarde de locuitori. Pragul de şase miliarde de locuitori a fost atins în 1999.

populatie_pamant

foto: RRA

ONU a ales atunci un bebeluş născut la Sarajevo ca fiind locuitorul cu numărul şase miliarde de pe Pământ. De această dată, ONU a evitat să desemneze un „câştigător” în avans, iar mai multe ţări vor anunţa că fericitul ales s-a născut pe teritoriile lor. Potrivit secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, care va marca acest eveniment printr-o conferinţă de presă, momentul în care omenirea ajunge la șapte miliarde de locuitori „nu trebuie tratat cu lejeritate”.

În faţa unei populaţii care continuă să crească în contextul crizei economice mondiale, conducătorii lumii trebuie să se aştepte la mai multe revolte – este mesajul pe care secretarul general al ONU îl va transmite cu ocazia summitului G20 de săptămâna viitoare de la Cannes.

Anul Populaţie
1804 1 miliard
1927 2 miliarde
1959 3 miliarde
1974 4 miliarde
1987 5 miliarde
1999 6 miliarde
2011 7 miliarde
2025 8 miliarde
2043 9 miliarde
2083 10 miliarde

Evoluția populației Pământului, în miliarde de locuitori Potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite, speranţa de viaţă în lume a crescut de la 20 de ani începând cu anii 1950 până la 69 de ani în prezent. Rata mondială a fertilităţii a scăzut aproape la jumătate în 50 de ani (de la 5 copii pentru o femeie în 1950 la 2,5 în 2010) Dacă această tendinţă va continua omenirea va înregistra peste 9 miliarde de oameni în 2050 şi mai mult de 10 miliarde până la sfârşitul acestui secol.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult