Acasa BusinessEconomic Cele trei lucruri care vor duce la creştere economică, după Isărescu

Cele trei lucruri care vor duce la creştere economică, după Isărescu

scris de R. C.P.
3 afisari

Mugur Isărescu consideră că stimularea consumului este o idee periculoasă întrucât are o bază socială şi politică.

Mugur Isarescu despre cum va creste economia„Să stimulăm consumul ca să avem creştere economică nu pot să o calific decât ca pe o idee proastă. Nu putem să o punem în practică. (…) Românii trebuie să fie lăsaţi şi stimulaţi să muncească şi să stimuleze producţia, iar consumul va creşte în primul rând în zonele unde avem creştere de producţie, cum ar fi exporturile”, a spus Isărescu, în cadrul unui seminar organizat la BNR.

„Sunt cinci milioane de pensionari, partidele politice se vor bate pentru câştigarea alegerilor, şi doar patru milioane de angajaţi. Nu există suficienţi economişti, s-au mai adunat în sala asta, care să spună: nu se poate, dacă intraţi pe o asemenea bandă, nici nu mai ajungem să stimulăm consumul”, a continuat guvernatorul băncii centrale, citat de Mediafax.

Guvernatorul a arătat că Banca Naţională l-a împuternicit să spună că pentru o creştere economică durabilă este nevoie de trei lucruri:”stimularea muncii, stimularea muncii, stimularea muncii”, în primul rând prin investiţii şi crearea de locuri de muncă.

„Mi se pare nefezabilă, dar şi periculoasă chiar, repetarea aproape excesivă că nu avem creştere economică pentru că nu stimulăm consumul. Păi cum să stimulăm dacă noi am avut un consum mult mai mare, cu 14% mai mare decât producţia internă. (…) Stimularea consumului în condiţiile actuale înseamnă revenirea la aceeaşi problemă, a sustenabilităţii”, a precizat Isărescu.

El a arătat că estimarea iniţială arăta reducerea deficitului de cont curent de la 12-14% din PIB spre 8% din PIB, dar corecţia realizată a fost mai mare.

3 comentarii

digital 23-02-2011 - 13:03

pa boul asta il intereseaza *echilibrul* electoral dintre pensionari si forta de munca,dupa aia o arde marxist leninist cu *stimularea muncii* si bineanteles nu uita sa phoota niste procente la sfarsit, ca sa fie credibil, ca stie el cum sta traba!!
a dreaq jigodie!
iar popolatia se uita-n gura lui.
RCP-mai bagati d-astea ca merg bine.poate avem crestere…HAhaha….

geooss 23-02-2011 - 14:33

Omul asta ne duce catre cruce. Toti politicienii ii ridica osanale pentru catoti s-au folosit de el. pentru a scunde impostura si neputinta de a fece ceva pentru tara L-AU RIDICAT IN SLAVI. SA VINA SA NE SPUNA UNDE SUNT BANII ROMANILOR. E UN SMECHER SI JUMATATE SI TOATE TELEVIZIUNILE IL PUPA IN CUR. TREBUIE SA SPUNEM LUCRURILOR PE NUME: NE-A VANDUT ,EL PARAFAND TRANZACTIA. CAND VA VETI DESTEPTA DRAGI ROMANI VA FI PREA TARZIU,VA TREBUJI SA TRECETI LA SAPA SAU LA ARC SI SAGEATA. AM FOST PROSTI ,NU NE-AM DESCHIS OCHII SI ACUM E TARZIU. AZI.MAINE VOM DISPAREA CA NATIE. OAMENI DE FELUL LUI ISARESCU NU AU MAMA,NU AU TATA NU STIU CE E ACELA PATRIOTISM . DE CE NU STRIGAM SA-L SCHIMBE IMEDIAT? NU POT POLITICIENII ,PENTRU CA MAFIA EVREEASCA NU-I LASA. PACAT. SE INTOARCE IN MORMANT BUREBISTA SI DECEBAL.

Bumerang 23-02-2011 - 17:42

Mda, stimularea muncii.

Pacat ca onor Domnul Guvernator nu ne spune si cum ar trebuii stimulata munca! El se rezuma, ca in totdeauna, sa ramana abstract in declaratii.

Daca ar fi concret atunci ar fi spus ca, in Romania nu sunt conditii pt investotiri. Coruptii din politica si din economiile capuse punand piedici oricarui intreprinzator cinstit, fie el autohton sau strain.
Ar trebuii sa spuna ca firmele de stat ar fi trebuit privatizate cu cap, si lasate concurentei reale, si nu folosite ca venit pt politicieni si partide. Ar fi spus sigur si ca, munca la negru ar trebuii combatuta eficient. Ar fi spus si ca, politicienii ar trebuii sa absoarba fondurile eruopene, investind in infrastructura, nu sa faca „proiecte” de genul Autostrada Transilvania etc, furand miliarde de Euro!
Da, numai ca daca ar spune asta, s-ar supara „lumea buna” pe el. Asa, vine si el ca si Papa de la Roma de Pasti si de Craciun la balcon, si da si el un „urbi et orbi” acolo, sa sune bine.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult