Acasa BusinessEconomic Chinezii cumpără tot ce pot

Chinezii cumpără tot ce pot

scris de D.P.
391 Afisari

China urmează să importe cantităţi record de grâu din acest an, din cauza pagubelor provocate de precipitaţii producției sale interne. Aceste achiziţii vor susţine preţurile globale, care au scăzut cu peste 25% în acest an, au explicat mai mulţi traderi consultaţi de Reuters.

Cel mai mare producător şi consumator mondial de grâu, China a cumpărat în luna octombrie aproximativ două milioane de grâu din noua recoltă a Australiei, cu livrare începând din luna decembrie, au dezvăluit sursele citate de Reuters.

De asemenea, începând din septembrie, China şi-a rezervat aproximativ 2,5 milioane de tone de grâu din Franţa, cu livrare în perioada decembrie-martie, au mai spus sursele, care au ţinut să sublinieze că este vorba de volume neobişnuit de mari pentru acest moment al anului.

Per total, importurile de grâu ale Chinei în 2023 ar urma să ajungă la 12 milioane de tone, depăşind precedentul record de 9,96 milioane de tone înregistrat în 2022, iar valul de achiziţii este aşteptat să se prelungească şi în 2024, susţin doi traderi de la Singapore.

„China are probleme cu calitatea recoltei de grâu în acest an iar Australia, care este principalul furnizor de grâu al Chinei, va avea o recoltă mult mai mică”, a spus unul din traderi, care lucrează la o companie internaţională ce vinde grâu în China. „Chinezii cumpără tot ce pot şi cât mai curând posibil. În cele din urmă livrările vor deveni limitate, în special cele provenind din Australia”, a mai spus traderul.

Autorităţile de la Beijing au informat că recolta de grâu a scăzut în acest an cu 0,9%, până la 134,5 milioane de tone, aceasta fiind prima scădere în ultimii 7 ani, din cauza precipitaţiilor abundente care au afectat culturile tocmai înainte de recoltare. Deşi autorităţile de la Beijing nu au oferit estimări referitoare la calitatea recoltei de grâu din acest an, potrivit traderilor, 20% din recolta de grâu a Chinei din acest an a fost afectată de ploi. O parte din acest grâu afectat de ploi va putea fi utilizat doar ca nutreţ pentru animale sau pentru a fi amestecat cu grâu de calitate ridicată din import, înainte de a fi procesat în făină.

Datele vamale arată că în perioada ianuarie-septembrie 2023, importurile de grâu ale Chinei au crescut cu 53,6% în ritm anual, până la 10,17 milioane de tone, dintre care 6,4 milioane de tone din Australia şi 1,8 milioane de tone din Canada. Însă aceste cifre nu includ şi comenzile cu livrare ulterioare, precum recentele achiziţii de grâu american.

Potrivit traderilor, achiziţiile mari de grâu australian ale Chinei ar putea forţa importatorii rivali, precum Indonezia şi Japonia, să caute surse alternative de aprovizionare din America de Nord şi din regiunea Mării Negre.

Achiziţiile de grâu ale Chinei au stabilizat preţurile mondiale, susţine un trader de la Singapore. „Însă ne aşteptăm ca preţurile să crească în viitor, când China va începe să cumpere cantităţi mai mari de grâu de calitate ridicată din SUA iar livrările din Australia se vor reduce”, a estimat traderul.

Având în vedere recolta de grâu mai mică a Australiei, traderii şi analiştii susţin că este posibil ca China să importe cantităţi semnificativ mai mari de grâu din Franţa în lunile următoare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS