Cîţu: Dacă majorarea pensiilor cu 40% ar trece, cursul leu/euro s-ar deprecia imediat | Ziua Veche
Acasa BusinessEconomic Cîţu: Dacă majorarea pensiilor cu 40% ar trece, cursul leu/euro s-ar deprecia imediat

Cîţu: Dacă majorarea pensiilor cu 40% ar trece, cursul leu/euro s-ar deprecia imediat

scris de Misu Andrei
63 afisari

Cursul leu-euro s-ar deprecia imediat în cazul în care legea privind rectificarea bugetară adoptată de Parlament cu amendamentul creşterii pensiilor cu 40% ar trece, spune ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

„Deprecierea monedei naţionale a început în momentul în care (PSD, n.r.) au anunţat moţiunea de cenzură şi au anunţat că vor să revină asupra rectificării bugetare. Există acest risc: în momentul în care această lege ar trece, imediat cursul s-ar deprecia şi ar exista acest risc pentru România să avem o depreciere a cursului, care înseamnă şi inflaţie. Eu atunci i-aş cere lui Ciolacu şi găştii lui să îşi asume deprecierea monedei naţionale. Dacă cursul ar merge mai sus de 5 lei, eu spun că trebuie să vină şi să-şi dea demisia, pentru că sunt direct responsabili pentru ceea ce se întâmplă în perioada următoare. Noi nu vom permite aşa ceva şi vom lua toate măsurile să evităm să ajungem acolo”, a spus ministrul la Realitatea Plus, citat de Agerpres.

Plenul Parlamentului a adoptat, marţi, rectificarea bugetară pe 2020, cu amendamentul PSD referitor la creşterea cu 40% a punctului de pensie.

Au fost înregistrate 242 voturi ‘pentru’, 147 ‘împotrivă’ şi 11 abţineri.

Parlamentarii au decis, la propunerea PSD, abrogarea articolul potrivit căruia punctul de pensie se majora cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede majorarea acestuia cu 40%.

1 comentariu

ion 24-09-2020 - 11:21

pensiile trebuie marite !
dar cred ca ar trebui intai sa in introducem :
impozitul pe venit progresiv
confiscarea averilor nejustificate
revazute sporurile militarilor si politiei pentru ” secret”
salariile si pensiile din sistemul public indexate dupa media din privat
reducerea numarului de functionari cu minim 30%
digitalizarea incasarilor la buget

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult