Acasa BusinessEconomic Coca-Cola şi Pepsi îşi modifică reţetele

Coca-Cola şi Pepsi îşi modifică reţetele

scris de A.P.
339 Afisari

Coca-Cola şi Pepsi îşi modifică reţetele de fabricaţie ale băuturilor lor, reducând nivelul unui colorant chimic caramel pentru a se conforma legislaţiei statului american California.

Coca-Cola şi Pepsi îşi modifică reţetele

Companiile ar fi fost obligate, in caz contrar, să înscrie pe etichete un avertisment privind potenţialul cancerigen al acestor băuturi. Noile reţete conţin mai puţin 4-metil-imidazol 4-MEI, un colorant care dă culoarea caramel a băuturilor şi care a fost inclus de statul California pe lista substanţelor cancerigene. Potrivit unei organizaţii de protecţie a consumatorilor, substanţa cancerigenă se formează atunci când se utilizează amoniac şi/sau sulfiţi împreună cu 4-MEI, pentru ca băuturile să capete o culoare brună.
‘Deşi credem că nu există, pentru sănătatea publică, niciun risc care să justifice o asemenea modificare, le-am cerut furnizorilor noştri de caramel să ia această măsură pentru ca produsele noastre să nu fie supuse obligaţiei unui avertisment nefondat ştiinţific’, a declarat Diana Garza-Ciarlante, reprezentată a companiei Coca-Cola, pentru agenţia Associated Press, transmite Agerpres. Un studiu a descoperit o legătură între colorantul în cauză şi cancerul la rozătoare. Insă, potrivit Asociaţiei americane a producătorilor de băuturi, nu există nicio dovadă că el prezintă un risc pentru sănătatea oamenilor.
Administraţia americană pentru alimente şi medicamente afirmă că o persoană ar trebui să bea 1.000 de doze de Coca-Cola sau de Pepsi pentru a fi expusă aceluiaşi nivel de 4-MEI administrat animalelor de laborator.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult