Tribunalul Bucureşti a decis că Hidroelectrica nu trebuie să plătească penalităţi de 41 milioane lei către Nuclearelectrica.
Astfel, Tribunalul Bucureşti a hotărât să respingă contestaţia formulată de Nuclearelectrica împotriva deciziei administratorului judiciar Euro Insol al Hidroelectrica de respingere a acordării sumei de 41 milioane lei solicitată de operatorul centralei de la Cernavodă cu titlu de penalităţi de întârziere. Potrivit unui comunicat de presă al Hidroelectrica, remis de Agerpres, prin declaraţia iniţială de creanţă, Nuclearelectrica a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 28,773 milioane lei, reprezentând datorii scadente, care au fost acceptate de către Euro Insol, şi cu penalităţi de întârziere în cuantum de 41,163 milioane lei.
Tribunalul Bucureşti a respins de asemenea alte două contestaţii ale creditorilor Hidroelectrica împotriva Tabelului preliminar. Este vorba despre contestaţia formulată de creditorul Sind Tour Operator SRL, care avea ca obiect înscrierea în Tabelul preliminar cu suma de 17.374 lei. Contestaţia formulată în comun de mai multe persoane fizice, care solicitau despăgubiri pentru exproprierile din judeţul Hunedoara a fost, de asemenea, respinsă.
Euro Insol a acceptat în tabelul preliminar creanţe de 3,5 miliarde lei, a respins creanţe de 1,1 miliarde lei şi a admis sub condiţia prezentării unor documente contabile justificative creanţe de 800 milioane lei. Acest fapt a generat 74 de contestaţii din partea creditorilor nemulţumiţi de decizia administratorului judiciar.
Tribunalul Bucureşti a judecat 15 contestaţii, din care 13 au fost respinse şi două au fost admise la solicitarea administratorului judiciar, întrucât ulterior întocmirii tabelului preliminar şi până la momentul judecării contestaţiilor cei doi creditori au prezentat documente din care rezultă existenţa şi întinderea creanţei. Valoarea contestaţiilor respinse totalizează 45 milioane lei, iar a celor admise 111.846 lei.