Românii cu credite ar putea fi puşi din nou pe drumuri pentru a semna la sediul băncilor acte adiţionale la actele adiţionale abia semnate, în cazul în care parlamentarii vor aduce modificări la ordonanţa 50/2010 privind contractele de credit, transmite Mediafax. Pe de altă parte, băncile ar fi puse la cheltuială pentru a modifica softurile pe care abia le-au introdus.
E cert că, dacă se vor scoate din ordonanţă creditele ipotecare, chiar băncile vor avea probleme foarte mari, pentru că softurile vor trebui refăcute. Oricum, oamenii vor fi puşi din nou pe drumuri, se va crea din nou panică şi tensiune”, a declarat pentru gândul avocatul Gheorghe Piperea, la întrebarea dacă o eventuală modificare în Parlament a Ordonanţei 50 ar putea implica semnarea altor acte adiţionale la actele adiţionale semnate. Piperea a semnat con tracte de asistenţă juridică cu sute de clienţi ai Volks bank şi ai BCR. În total ar putea fi nevoie de modificarea din nou a celor 7,7 milioane de contracte pe care românii le au cu băncile, societăţile de leasing şi instituţii financiare nebancare.
0 comentariu
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Saddamcapture.jpg
degeaba iti pui camasa neagra pe sub pijama, cand the plimbi prin casa incenturat cu sabie, asta nu te face nici maresal si nici macar sef de cuib.
Lupta tacită fraticidă dintre evrei rămîne ascunsă lumii, ba mai mult lucruri oribile care s-au petrecut între ei sau pe care aceştia le-au făcut altor naţii sînt puse pe seama altor neamuri.
Indiferent că diversele grupări evreieişti sînt numite aşchenazi, bolşevici şi sionişti, deşi nu e suficient în continuare, ele trebuie numite, altfel cădem prost indiferent de ce se întîmplă, deoarece contextul, fie el de orice natură, ne va plasa automat împotriva uneia dintre ele, deoarece ele se află continuu în contradicţie şi stare de agresiune a uneia împotriva alteia. O vinovăţie perpetuă.
Mai mult, aşa cum am tot spus e vorba de trei grupări majore de evrei care au politici diferite şi religii diferite.
Pînă cînd nu vom reuşi să facem aceste identificări şi distincţii între ele, nici nu vom reuşi să decantăm adevărul, iar noi vom rămîne vinovaţi mereu faţă de ei.
Istoria evreilor e deosebit de importantă pentru a înţelege istoria lumii în general.
Ei se omoară între ei de 2925 de ani, pentru putere şi mereu dau vina pe alte neamuri pe care le tîră în conflicte şi pe care mai tîrziu le acuză de atrocităţile comise de ei în realitate.
Istoria are nevoie de astfel de lămuriri, altfel omenirea nu va înţelege niciodată fenomenul numit “evrei”, şi vinovăţia va fi purtată mereu de alte naţii, care au fost tîrîte şi împinse-n faţă să se bată pentru ei, adică să scoată castanele cu mîna altuia din foc.
De ex România: mişcarea de factură fascistă care a avut ca obiectiv distrugerea evreilor israeliţi (cazari) comunişti (bolşevici cum doriţi să le spuneţi), de către fraţii lor iudei sefarzi (sionişti), împreună cu aşchenazii catolici. Odată cu răstunerea puterii se petrece fenomenul invers, adică israeliţii implantaţi de Moscova vor toca iudei sefarzi şi aşchenazii catolici care trebuiau să părăsească ţara dacă doreau să mai trăiască. Ceea ce s-a şi întîmplat, cei mai mulţi făcîndu-şi bagajul şi părăsind ţara.
Mai tîrziu poporul român a fost de vină în ambele ipostaze.
In momentul de faţă România e din nou arena disputei veşnice pentru putere dintre evrei. Iudeii sefarzi s-au întors după “revoluţie” şi se muncesc la recîştigarea României de la fraţii lor israeliţii comunişti (bolşevici). Poporul român e asediat şi atacat din două direcţii şi provocat la un război civil nevăzut, care e în pragul asasinatelor politice dintre evrei.
România se pare că a rămas singurul bastion din blocul de est unde iudeii sefarzi au reuşit să construiască ceva după revoluţiile anticomuniste, deoarece se pare că în restul Europei au pierdut partida, datorită aşchenazilor catolici care acum se alătură israeliţilor bolşevici, pentru că tortura, dezonoarea şi desproprietărirea aplicată lor de fraţii lor iudei sefarzi, ca o răzbunare la tortura pa care au suferit-o în evul mediu, mai ales după cel de-al doilea război mondial a fost considerabilă. De ce România? Simplu. Pentru că doar Anglia stă de partea iudeilor sefarzi (stabilimentul Anglo-American din cauza disputei dintre casa de Anglia şi casa de Spania), iar România prin casa regală are legături cu Anglia.
Povestea propusă de Merkel, cu Transnistria, nu e decît o atragere a României de partea alianţei aşchenazo-israelite, care se conturează tot mai mult în ultima vreme, ruperea ei de influenţa iudeilor sefarzi şi distrugerea acestui bastion sefard periculos strategic, atît aşchenazilor din vestul europei, cît şi israeliţilor din est.
Scutul antirachetă, poziţia României exprimată deja în problema iraniană, problema recentă cu Trasnistria, conflictul dintre papalitate şi guvernul israelit, etc., toate aceste lucruri pentru mine reprezintă semnele acestei lupte fraticide pentru putere pe glob.
Această luptă, care la noi continuă, pentru că lucrurile nu sînt clare şi e foarte important pentru cele două tabere, care dintre ele va cîştiga România, deoarece în Balcani cea mai mare forţă dpdv strategic e reprezentată de români, ei fiind majoritari în zonă, iar în plus, e vorba şi de tradiţia lor de luptători neînfricaţi, condiţie sinecvanonă în cazul unui conflict. Deci, atît poziţia geografică şi numărul, cît şi curajul, care se datorează unei tradiţii străbune de luptători, rezultată din conceptul vieţii de apoi, total diferit de orice alt popor din lume, al vieţii după moarte.
Românul, dacă e cazul, se duce la moarte senin, cu curaj, ceea ce a înfricat multe neamuri de-a lungul istoriei şi i-a adus victorii imposibile cînd era într-o inferioritate numerică de necontestat. Aşa se nasc propoziţii de genul: “pe-aici nu se trece”. Astfel de maxime nu se pot naşte oriunde şi la orice popor!
Numai bine!
..iar omenirea ar fi avut astazi o existenta linistita.. Este un adevar – de care NU SE AMINTESTE in nici un studiu…