
Singura categorie care a înregistrat scădere a fost cea a depozitelor gospodăriilor populaţiei,de 0,2% comparativ cu luna anterioară, la 61,8 miliarde de lei. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, depozitele constituite de populaţie au urcat cu 3,4% (-3,9% în termeni reali), informează Mediafax. Economiile realizate de persoanele juridice în lei (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au urcat cu 3,1% faţă de iulie, la 44,15 miliarde de lei şi cu 2,5% faţă de aceeaşi lună a anului precedent. Depozitele în valută ale populaţiei şi firmelor, exprimate în lei, s-au majorat cu 0,6%, la 63,46 miliarde de lei (exprimate în euro, depozitele în valută au crescut cu 0,3%, la 14,9 miliarde euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, au crescut cu 8,4% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor au urcat cu 7,5% ). Economiile în valută realizate de populaţie, exprimate în lei, au avansat cu 0,3% faţă de iulie şi cu 14,2% faţă de august 2009. Soldul creditelor acordate gospodăriilor în monedă naţională a stagnat în august faţă de iulie, dar a scăzut cu 5,3% comparativ cu aceeaşi lună din 2009, la 37,37 miliarde de lei. Creditul guvernamental s-a redus în luna august cu 0,9%, până la 54,506 miliarde lei. La 31 august 2010, creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 21,9% (13,4% în termeni reali) faţă de 31 august 2009.