Acasa BusinessEconomic Cu cȃt a vȃndut Nuclearelectrica pachetul de 10%

Cu cȃt a vȃndut Nuclearelectrica pachetul de 10%

scris de Laurentiu Banches
4 afisari

Compania de stat Nuclearelectrica a vândut 10% din acţiuni prin oferta iniţială pe Bursă, pentru 281,8 milioane lei (63 milioane euro), suma minimă vizată prin această operaţiune.

Cu cȃt a vȃndut Nuclearelectrica pachetul de 10%

Un pachet de 10% din acţiuni a fost scos la vânzare la bursă printr-o ofertă publică iniţială în vederea listării, iar diferenţa de 1,077% din titluri a fost cumpărată de Fondul Proprietatea (FP), în baza dreptului de preferinţă. Prin oferta derulată la bursă, valoarea ofertei era cuprinsă între 281,8 milioane lei şi 379,4 milioane lei, în funcţie de preţurile la care puteau fi cumpărate titlurile, respectiv între 11,2 lei şi 15 lei.

În cadrul ofertei, investitorii instituţionali şi investitorii mari de retail au cumpărat acţiunile la preţul de 11,2 lei, preţul minim din ofertă, iar micii investitori de retail la preţuri de 10,304 lei (8% discount acordat pentru subscrierile din primele 3 zile ale ofertei) şi 10,864 lei (3% discount pentru subscrierile din a patra zi a ofertei). Investitorilor instituţionali le-au fost alocate 85% din ofertă, investitorii mari de retail au avut destinat un pachet de 5% din titluri, iar micii investitori 10%.

Astfel, investitorii instituţionali au participat cu 241,5 milioane lei, cei de retail cu 14,2 milioane lei, iar micii investitori au subscris de 26,16 milioane lei. Acţiunile vândute în ofertă vor avea ataşate drepturi de alocare, astfel că investitorii vor putea beneficia de titlurile cumpărate chiar înainte ca acestea să le fie transferate în conturi. Drepturile de alocare ar putea fi listate la Bursa de Valori Bucureşti pe 4 octombrie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult