Acasa BusinessEconomic Cum a eşuat Fondul Proprietatea de la misiunea pentru care a fost creat

Cum a eşuat Fondul Proprietatea de la misiunea pentru care a fost creat

scris de Z.V.
6 afisari

O dată ce statul român îşi va epuiza pe despăgubiri pachetul de acţiuni rămas la Fondul Proprietatea (FP), eveniment estimat să se întâmple până la finele anului, influenţa administratorului Fondului, grupul american Franklin Templeton, va creşte puternic, în condiţiile în care acesta este susţinut de un grup de acţionari importanţi, iar dispersia puternică a acţionariatului face dificilă deocamdată conturarea altui pol de influenţă.

fondul_proprietateaStatul a cedat în mai puţin de un an controlul unor active de peste 3,7 mld. euro şi al unui sector extrem de important în economie, cel energetic. Asta deoarece Fondul Proprietatea deţine pachete semnificative de acţiuni la cele mai importante companii din sectorul energetic (Hidroelectrica, Romgaz) şi poate bloca astfel deciziile strategice, cum s-a întâmplat în cazul celor două companii energetice naţionale. Pe de altă parte, Franklin Templeton a accelerat transparentizarea companiilor de stat, publicând pentru prima dată rapoartele anuale ale celor mai mari 20 de companii din portofoliu, şi luptă pentru eficientizarea acestora prin management privat.

În schimb, scopul iniţial pentru care a fost înfiinţat Fondul, respectiv despăgubirea fostilor proprietari cărora regimul comunist le-a confiscat imobilele, s-a pierdut pe parcurs. Cei care au primit acţiuni ca despăgubire nu au putut niciun moment să-şi recupereze toţi banii, deoarece titlurile FP s-au tranzacţionat permanent sub valoarea nominală de 1 leu (la care au fost făcute despăgubirile). Cei care nu au primit acţiuni ar putea fi nevoiţi să mai aştepte ani de zile până ce statul va găsi o nouă metodă de despăgubire, având în vedere că acţiunile FP sunt pe terminate.

În prezent statul mai deţine circa 10% din acţiunile Fondului, iar în ultimele trei luni a dat sub formă de despăgubiri circa 25% din acţiuni. Din cauza procesului de despăgubire, Fondul are un acţionariat dispersat: peste 4.000 de persoane fizice din România, unii dintre aceştia fiind foşti proprietari deposedaţi de bunuri de regimul comunist, controlează 38% din capital, în timp ce fondurile străine de investiţii, în număr de peste o sută, controlează 31% din FP, potrivit datelor disponibile la 31 iulie. De la listarea fondului, la finele lunii ianuarie, fondurile au cumpărat masiv acţiuni, profitând de preţurile reduse ale acţiunilor.

1 comentariu

Ghita Bizonu' 06-09-2011 - 20:34

Pardon si-a atins scopul!
trebuie sa fi naiv pana la prostie si chiar mai rau sa crezi ca scopul declarat era si scopul real. Scopul real a fost ingrasarea cui trebuie cu sinecuri extrem de grase (sper ca totusi se da si la partid! ) si oferirea unor bani buni unor straini (in calitatea lor de straini!).
Si lasati-ma=ti cu despagurbirea in integrum . Nu s-a aplicat in Unagria sau Polonia. la noi este decat pretextul unor invarteli . Si stai linistiti ca in mod normal cetia cu fondul trebuia sa termine problema despagubirilor. Sa zic asa au primit 3,7 miliarde $ in participatii . Alte miliarde de unde bre?!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult