Cum se împart banii de la Bruxelles | Ziua Veche
Acasa BusinessEconomic Cum se împart banii de la Bruxelles

Cum se împart banii de la Bruxelles

scris de Misu Andrei
50 afisari

Banii pentru Coeziune, împreună cu cei pentru Politica Agricolă Comună, adică subvenţiile pentru regiunile mai puţin dezvoltate reprezintă cea mai mare parte din bugetul european, iar statele mari, care cotizează cel mai mult, spun că sumele ar trebui să fie direcţionate către provocări noi, precum digitalizarea, criza climatică şi securitatea Uniunii Europene.

„Este crucial pentru legitimitatea UE să concentrăm bugetul european pe confruntarea cu provocările actuale: lupta împotriva schimbărilor climatice, crearea unei economii competitive şi inovative, migraţia şi securitatea”, a scris Sebastian Kurz, cancelarul Austriei, pentru Financial Times.

Vineri, cancelarul german, Angela Merkel s-a arătat dispusă să crească contribuţia ţării ei la bugetul european la peste 1% din PIB, relatează Bloomberg. În schimb, Merkel vrea ca UE să cheltuiască mai puţini bani pentru Agricultură şi să investească mai mulţi bani în proiecte de care să beneficieze toţi membrii UE.

Pentru țările din estul Europei reducerea subvențiilor pentru agricultură și dezvoltare reprezintă o problemă majoră. Cele mai nemulțumite state sunt Ungaria și Polonia, care pierd bani de la coeziune în varianta de buget propusă.

Printre principalele modificări față de bugetul 2014-2020 se numără reducerea bugetului Politicii Agricole Comune cu 14%, reducerea bugetului pentru coeziune cu 12% (cu o compensare propusă prin alocări suplimentare de fonduri către regiunile slab dezvoltate) și majorări semnificative de buget pentru Apărare și Securitate, Migrație și Frontiere, Inovație și Europa Digitală.

De asemenea, se introduce un sistem privind sancționarea statelor care nu respectă statul de drept. Și această măsură este contestată de țări precum Polonia și Ungaria.

Citeste si

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult