Acasa BusinessEconomic Deficit de 1,1% din PIB pe ianuarie si februarie

Deficit de 1,1% din PIB pe ianuarie si februarie

scris de Ziua Veche
1 afisari

.Bugetul general consolidat a inregistrat in primele doua luni din 2010 un deficit estimat la 5,8 miliarde de lei, reprezentand 1,1% din PIB, in conditiile cresterii cheltuielilor cu 5,8% comparativ cu perioada similara a anului trecut si scaderii veniturilor cu 3%, potrivit MFP.


 
„In primele doua luni ale anului, veniturile bugetului general consolidat au fost de 25,2 miliarde lei, inregistrand un decalaj de 3% fata de aceeasi perioada a anului precedent, respectiv o scadere de 0,5 puncte procentuale ca pondere in PIB”, se arata intr-un comunicat al Ministerului Finantelor Publice (MFP), citat de Mediafax.Veniturile din impozitul pe profit au crescut, in termeni nominali, cu 3,6% comparativ cu primele doua luni ale anului trecut, iar cele din impozitul pe venit s-au micsorat cu 7,9%. Totodata, veniturile din impozite si taxe pe bunuri si servicii s-au redus cu 10,9%, avand o evolutie diferentiata. Astfel, in timp ce incasarile din accize au urcat cu 210,3 milioane lei (10,5%), cele din TVA s-au redus cu 1,264 miliarde lei (-19%), acestea din urma fiind influentate si de majorarea sumelor restituite, de la 1,41 miliarde lei la 1,66 miliarde lei. Cheltuielile cu asistenta sociala s-au majorat cu 17,6%, iar cea mai mare crestere, de 133,3%, s-a inregistrat la asigurarile pentru somaj. Si costurile cu dobanzi au crescut in primele doua luni, cu 13%, ca urmare a cresterii in termeni nominali a deficitelor bugetare acumulate din anii precedenti.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult