Acasa BusinessEconomic Doar 20% dintre amenzile date de ANPC au fost încasate

Doar 20% dintre amenzile date de ANPC au fost încasate

scris de Misu Andrei
95 Afisari

Raport dur al Curții de Conturi privind activitatea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Doar 20% din amezile date între 2015 și 2019 au fost și încasate, pentru că nu a existat colaborare între ANPC și ANAF și nici nu s-a urmărit câți bani au ajuns efectiv la buget.

Auditul a vizat evaluarea modului în care activitatea privind protecția consumatorilor s-a desfășurat în condiții de eficiență, eficacitate și cu respectarea criteriului de economicitate. Potrivit concluziilor formulate în urma controlului, activitatea ANPC s-a desfășurat cu unele deficiențe care au generat apariția unor blocaje instituționale, întârzieri și sincope în îndeplinirea atribuţiilor legale, arată un comunicat al Curții de Conturi.

Valoarea totală a amenzilor date de ANPC în cei 4 ani monitorizați a fost de 376 de milioane de lei (76 de milioane de euro), însă nivelul de încasare a acestora a fost de numai 20%.

Se concluzionează faptul că la nivelul celor două instituții responsabile pe circuitul aplicare amenzi – încasare, respectiv ANPC și ANAF, nu a existat o monitorizare a gradului de încasare. În absența colaborării dintre cele două instituții pe această temă, conducerea comisariatelor ANPC nu deține o evidență clară a acestui indicator relevant în ceea ce privește sumele care se fac venit la bugetul de stat”, se arată în comunicat.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult