Dragoş Doroş a demisionat de la conducerea ANAF | Ziua Veche
Acasa BusinessEconomic Dragoş Doroş a demisionat de la conducerea ANAF

Dragoş Doroş a demisionat de la conducerea ANAF

scris de P.C.R.
8 afisari

Dragoş Doroş a demisionat de la şefia ANAF, au declarat surse din Ministerul de Finanţe pentru Profit.ro.

Dragoş DoroşDoroş a fost numit la conducerea instituţei la începutul lunii martie 2016.

Ministrul Finanţelor Viorel Ştefan a anunţat joi că procesul de evaluare a performanţei actualei conduceri a ANAF este în curs şi că vor fi anunţate măsuri ”în cel mai scurt timp”.

Ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, a declarat joi, la începutul ședinței de Guvern, că există un proces de evaluare a performanței conducerii actuale a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), urmând să fie luate măsuri „în consecință”.

„Suntem în proces de evaluare a performanței actualei conduceri a ANAF și vom lua măsuri în consecință în cel mai scurt timp”, a spus ministrul.

Înaintea acestei intervenții pe care ministrul Finanțelor a avut-o în cadrul ședinței de Guvern, premierul Sorin Grindeanu a subliniat importanța unei funcționări foarte bune a ANAF.

„Cred că e extrem de important ca ANAF să funcționeze foarte bine, astfel încât gradul de colectare să fie unul ridicat”, a afirmat Grindeanu.

Ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, a declarat joi că instituția pe care o conduce se află în faza finală de evaluare a impactului pe care îl are eliminarea Formularului 088, precizând că „în cursul zilei de mâine” ordinul președintelui ANAF în acest sens va fi la Monitorul Oficial.

„În legătură cu 088, e o discuție care de cel puțin doi ani de zile ține agenda publică. Suntem în faza finală de evaluare a impactului privind eliminarea imediată a acestui formular. Credem că în cursul zilei de mâine ordinul președintelui ANAF va fi la Monitorul Oficial”, a afirmat Ștefan, la începutul ședinței de Guvern.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult