Acasa BusinessEconomic E oficial. Finanțele susțin că impactul majorării accizei de la 1 aprilie este de 41 de bani/litru de benzină sau motorină

E oficial. Finanțele susțin că impactul majorării accizei de la 1 aprilie este de 41 de bani/litru de benzină sau motorină

scris de Anca Apostol
3 afisari
Finanțele susțin că impactul majorării accizei de la 1 aprilie este de 41 de bani/litru de benzină sau motorină

De la 1 aprilie vom plăti mai mult cu 41 de bani/l la benzină și motorină

De la 1 aprilie prețul carburanților comercializați pe piața locală va fi mai mare cu 41 de bani, scumpire cauzată de majorarea accizei cu 7 eurocenți/litru, se arată într-un document oficial al Ministerului Finanțelor Publice.
Documentul, semnat de Dan Manolescu, secretar de stat al Ministerului Finanțelor Publice (MFP), este un răspuns adresat deputatului Adrian Gurzău, care a întrebat MFP care este impactul accizei pe carburanți, potrivit Capital.
Potrivit sursei citate, impactul total al noii accize este de 6% în prețul carburanților.
“Majorarea accizelor cu 7 eurocenți/litru în prețul final conduce la un impact care poate stabili un nivel maxim de creștere a prețurilor cu circa 6%, impactul fiind generat de 4,5223 cursul euro, 104,77 inflația și 24% cota TVA”, se menționează în răspunsul celor de la Finanțe.
“Stabilirea accizei se face potrivit art. 218 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, astfel cei 7 eurocenți/litru corespund unei creșteri a prețului cu 0,41 lei (0,35 lei acciză și 0,06 TVA)”, se mai arată în document.
Data la care va intra în vigoare creșterea accizei este 1 aprilie 2014, se menționează în document: “Totodată, precizăm că prevederile referitoare la majorarea accizei din cadrul OUG nr. 111/2013 pentru reglementarea unor măsuri fiscale și pentru modificarea unor acte normative se vor aplica începând cu data de 1 aprilie 2014”.
Majorarea accizei la carburanți, cu cei 7 eurocenți/litru, a fost anunțată de premierul Victor Ponta încă de la finele lunii octombrie. Prim-ministrul intenționa să introducă această taxă încă de la 1 ianuarie 2014, măsură fiind cuprinsă în scrisoarea către FMI. Mai mult, guvernul a schimbat și modalitatea de calcul al accizei de la începutul acestui an, ceea ce a determinat o scumpire a carburanților cu 11 bani. Însă ca măsură compensatorie, Guvernul a decis după o întâlnire cu reprezentanții marilor companii petroliere să reducă nivelul biocombustibililor, astfel impactul a fost redus la 9 bani/litru.
În urmă cu o lună, Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom, declara că introducerea accizei de 7 eurocenți pe litru de benzină și motorină va conduce la o scădere a consumului de carburanți între 1% și 3%
Preşedintele Traian Băsescu speră ca taxa pe carburanţi să fie o ‘păcăleală’, punctând că aplicarea acestei măsuri va aduce scumpiri.
‘Eu încă sper că este o păcăleală taxa şi că pe 1 aprilie (n.r. Guvernul) ne va anunţa că ne-a păcălit, dar dacă vorbeşte serios şi nu ne păcăleşte vor fi scumpiri’, a spus Băsescu, într-un scurt interviu acordat, luni, Prima Tv.

2 comentarii

pathfinder 19-03-2014 - 12:32

Dar impactul asupra celorlalte preturilor l-au estimat?
Si cum se propaga prin economie?
Doar de curiozitate asa…

Traiasca USL!!!
Sau, mai nou, USD!!!
Mama mamii lor…

jorj 19-03-2014 - 13:39

mina pe pari sa fie si salariul 2000 de euro can UE daca alinieaza preturile futui da nu are nimeni coaie sa ceara las ca meritam 200 euro

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult