Acasa BusinessEconomic Efectele căderii guvernului- FMI suspendă negocierile pe marginea acordului preventiv

Efectele căderii guvernului- FMI suspendă negocierile pe marginea acordului preventiv

scris de A.H.
1 afisari

Misiunea de evaluare a Fondului Monetar Internaţional în România va continua din punct de vedere tehnic, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.

Mihai Tanasescu

Mihai Tănăsescu: Misiunea FMI va continua din punct de vedere tehnic

Din punct de vedere politic, nu ştiu cum se va continua misiunea, dar din punct de vedere tehnic misiunea va continua, pentru că există o serie de probleme de ordin tehnic care trebuie rezolvate de echipele de experţi‘, a explicat Tănăsescu.

Potrivit unor surse guvernamentale, în condiţiile căderii Guvernului, la această misiune de evaluare a FMI vor avea loc numai discuţii tehnice şi nu se vor mai face negocieri pe marginea acordului preventiv.

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi cei ai Comisiei Europene şi Băncii Mondiale au început marţi să lucreze la Bucureşti în cadrul celei de-a cincea evaluări a Acordului stand-by aflat în derulare cu autorităţile române, vizita experţilor celor trei organisme financiare internaţionale urmând să se încheie pe 7 mai.

Acordul dintre România şi FMI a început la 31 martie 2011 şi este unul de tip preventiv, ridicându-se la 3,1 miliarde DST, respectiv 3,6 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 300% din cota pe care România o are la FMI. Guvernul Miha-Răzvan Ungureanu a căzut, vineri, în urma unei moţiuni de cenzură iniţiată de Opoziţie, care a trecut cu 235 de voturi.

1 comentariu

Salut 27-04-2012 - 16:17

Un prim efect pozitiv !

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult