Acasa BusinessEconomic Elevii de la liceele agro-alimentar pot fi scoliti gratuit

Elevii de la liceele agro-alimentar pot fi scoliti gratuit

scris de C.F.V.
8 afisari

Şcolile cu profil agro-alimentar din judeţele Galaţi, Constanţa, Brăila, Buzău, Tulcea şi Vrancea vor putea trimite 140 de elevi la cursuri de consiliere şi orientare profesională în cadrul proiectului Consilierea şi orientarea profesională a elevilor din unităţi de învăţământ cu profil agro-alimentar din regiunea Sud-Est, în vederea tranziţiei de la şcoală la viaţa activă”, coordonat de către Federatia Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA).

Elevii de la liceele agro-alimentar scoliti gratuit

“Proiectul este necesar în condiţiile în care tinerii nu-şi găsesc uşor un loc de muncă, dar important este faptul că aceştia, pe lângă curaj, au o altă viziune şi mentalitate. Importanţa este ca cineva să-i <<ghideze>> pe tineri să intre pe piaţa muncii, iar acest proiect tocmai asta urmareşte să facă pentru elevii din liceele cu profil agro-alimentar. Proiectul este important şi prin faptul că el se desfăşoară în contextul în care se vorbeşte frecvent despre “securitate şi siguranţă alimentară”, a spus, marţi, Dragoş Frumosu, preşedintele FSIA, într-o conferinţă de presă.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, şi se derulează pe o perioada de 2 ani. Cursurile vor începe în luna iunie, după realizarea unei campanii de informare în rândul elevilor şi profesorilor din 15 unităţi de învăţământ cu profil agro-alimentar din judeţele menţionate. Cursurile pun accent atât pe partea teoretică, cât şi pe cea practică.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult