Acasa BusinessEconomic Emil Boc: În doar trei zile de controale s-au înregistrat 60.700 de noi contracte de muncă

Emil Boc: În doar trei zile de controale s-au înregistrat 60.700 de noi contracte de muncă

scris de B.C.R
1 afisari

Premierul Emil Boc a declarat, joi, la Satu Mare, că în doar trei zile de controale şi de intensificare a acţiunilor pentru eliminarea muncii la negru s-au înregistrat 60.700 de noi contracte de muncă.

Emil Boc: În doar trei zile de controale s-au înregistrat 60.700 de noi contracte de muncă„În doar trei zile de controale şi de intensificare a acţiunilor pentru eliminarea muncii la negru, în urma intrării în vigoare a noii legislaţii din Codul Muncii, s-au înregistrat 60.700 de noi contracte de muncă, asta în condiţiile în care în luna aprilie se înregistrau pe zi cinci, maxim zece contracte de muncă. Aceasta arată voinţa acestui Guvern de a combate munca la negru, eficienţa controalelor pe care le-am efectuat în echipe mixte. Profit de ocazie să îi felicit pe colegii de la Inspecţia Muncii din Ministerul Muncii pentru că au luat foarte în serios această muncă şi în sfârşit putem constata că pe zi ce trece se diminuează munca la negru„, a declarat premierul Emil Boc, după ce şi-a prezentat moţiunea în cadrul unei întâlniri cu membrii PDL Satu Mare, informează Mediafax.

El a spus că „asta înseamnă cu adevărat să faci reformă„.

„De astăzi, 60.000 de oameni au carte de muncă, au contract de muncă, au un salar, sunt asiguraţi la pensii, şomaj, sănătate şi statul plăteşte mai puţini bani pe asistenţă socială. Asta înseamnă cu adevărat să faci reformă”, a precizat premierul.

Emil Boc declara, miercuri, la Ministerul Muncii, că după două zile de controale pentru eliminarea muncii la negru au fost încheiate 42.000 de contracte de muncă, ceea ce înseamnă că „42.000 de oameni au o garanţie în plus la sănătate, la şomaj, la pensie şi un salariu conform legilor”.

Noile prevederi ale Codului Muncii, care majorează perioada de preaviz, introduc agentul de muncă temporară şi înăspresc sancţiunile pentru munca la negru, angajatorii riscând să ajungă la închisoare dacă folosesc mai mult de cinci persoane fără forme legale, au intrat în vigoare în 1 mai.

4 comentarii

digital 06-05-2011 - 09:23

sa mori tu!!

Arhimede 06-05-2011 - 09:26

…după care bocul a dat cu mâna de perete şi s-a trezit din vis…

digital 06-05-2011 - 09:34

cand si-a transferat nepoata la bucale,a facut-o cu carte de munca sau la negru?!

marie 07-05-2011 - 18:22

Se exagereaza chiar atat de tare?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult