Acasa BusinessEconomic Exporturile de gaze ale Gazprom spre România au explodat în primele zece luni ale anului – creștere de 272,2%

Exporturile de gaze ale Gazprom spre România au explodat în primele zece luni ale anului – creștere de 272,2%

scris de Misu Andrei
74 afisari

Exporturile de gaze naturale ale Gazprom în afara fostei URSS au crescut cu 10,4% în ritm anual, până la 158,8 miliarde metri cubi în primele zece luni ale acestui an, însă cea mai mare creştere procentuală (272,2%) s-a înregistrat în cazul livrărilor spre România, arată datele publicate luni seara de grupul rus.

Alte state din afara fostei URSS unde exporturile Gazprom au crescut semnificativ în primele zece luni sunt Turcia (110,4%), Serbia (101,7%) şi Germania (23,4%).

„Până la această dată, exporturile Gazprom spre o serie de ţări precum Turcia, Bulgaria, România şi Serbia au depăşit deja cantităţile de gaze livrate către aceste ţări pe întreaga perioadă a anului 2020”, precizează grupul rus, citat de Agerpres.

Tot în primele zece luni ale acestui an, producţia de gaze a Gazprom a crescut cu 15,8% în ritm anual, până la 422,6 miliarde metri cubi.

Potrivit datelor publicate anterior, grupul rus Gazprom a exportat anul trecut spre România o cantitate de 962 milioane de metri cubi de gaze naturale, în scădere cu 3,2% comparativ cu 994 milioane de metri cubi în 2019. Conform acestor date, România este unul dintre cei mai mici clienţi ai Gazprom din regiune, în condiţiile în care anul trecut Ungaria a importat de la Gazprom 8,637 miliarde de metri cubi de gaze naturale, Republica Moldova 3,04 miliarde de metri cubi, Bulgaria 2,28 miliarde de metri cubi şi Serbia o cantitate de 1,346 miliarde de metri cubi.

Companiile româneşti nu au contracte de import încheiate direct cu Gazprom, ci cu două firme intermediare: Imex Oil, o subsidiară a grupului rus Conef, şi WIEE, un joint-venture între Gazprom şi nemţii de la Wintershall.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult