Guvernul a lansat vineri un apel pe fonduri europene în valoare de 150 de milioane de euro, dedicat dezvoltării abilităţilor antreprenoriale ale studenţilor, a anunţat, vineri, viceprim-ministrul Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
„Guvernul lansează astăzi un apel pe fonduri europene de 150 de milioane de euro de sprijin pentru studenţi în a deveni antreprenori. Aceasta este una dintre cele mai eficiente măsuri de sprijin pentru societatea românească, pentru economia României, pe care Guvernul intenţionează să le lanseze începând cu data de 1 iunie. Spunem că aceasta este una din cele mai eficiente măsuri întrucât studenţii sunt o categorie de oameni creativi, oameni cărora nu le place să piardă, oameni care îşi doresc să-şi facă un rost în viaţă, prin implicare şi prin competiţie”, a afirmat Raluca Turcan.
Viceprim-ministrul a explicat că studenţii vor fi introduşi într-un program de antreprenoriat didactic, adică vor fi învăţaţi cum să devină antreprenori.