Acasa BusinessEconomic FMI a cerut liberalizare preţului gazelor şi al energiei

FMI a cerut liberalizare preţului gazelor şi al energiei

scris de D.S.S.
2 afisari

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional au solicitat revederea modului de calcul al preţurilor la gaze naturale şi energie electrică şi liberalizarea acestora, a declarat, marţi, ministrul Economiei, Ion Ariton, după întâlnirea cu delegaţia FMI, condusă de Jeffrey Franks.

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional au solicitat revederea modului de calcul al preţurilor la gaze naturale şi energie electrică şi liberalizarea acestora, a declarat, marţi, ministrul Economiei, Ion Ariton, după întâlnirea cu delegaţia FMI, condusă de Jeffrey Franks. ‘Am discutat cu misiunea FMI despre paşii care trebuie făcuţi pentru a asigura creşterea economică a României, inclusiv despre situaţia din minerit şi preţul gazelor în perioda următoare„, a afirmat Ion Ariton, adăugând că ‘doresc (FMI n.r) ca preţul la gaze şi, în general, la energie să fie liberalizat şi noi, în cursul anului, probabil la jumătatea acestui an, va trebui să ne prezentăm cu o nouă formulă de calcul, pentru că se pare că sunt probleme pe preţul reglementat. Ne solicită o reverificare a acestui preţ şi o liberalizare a preţului pe piaţă’..

De asemenea, ministrul Economiei a precizat că s-a discutat şi despre restructurarea Companiei Naţionale a Huilei, din cele şapte mine ale companiei patru urmând să fie restructurate şi trei vor fi închise, programul urmând să dureze până în 2018. Este vorba de câteva mii de lucrători, a subliniat oficialul MECMA, adăugând că FMI a solicitat, în măsura posibilităţilor, reducerea perioadei.
„Dintre cele şapte mine din cadrul CNH, patru vor rămâne în activitate, iar trei vor intra într-un proces de închidere, care va dura până în 2018, cu finanţare de la bugetul de stat. Fondul ne-a cerut ca acestă perioadă să fie mai scurtă pentru ca subvenţia să fie acordată pe o perioadă mai mică decât până în 2018”, a declarat Ion Ariton.

Ministrul Economiei a precizat că nici autorităţile române nu doresc un termen lung, dar important este ca în respectivele zone să fie create soluţii alternative pentru ca forţa de muncă disponibilizată să poată fi recalificată. „Este vorba acolo de câteva mii de oameni, dar nu s-a discutat în detaliu”, a mai spus ministrul.

Preşedintele Confederaţiei Meridian, Ion Popescu, a declarat, pentru un post privat de televiziune, că cele trei mine care urmează că fie închise sunt Uricani, Petrila şi Vulcan.

19 comentarii

rominu prostu 01-02-2011 - 17:22

sa liberalizeze obligatoriu si salariile can UE adica 20 euro pe ora adica 3000 euro pe luna si platesc benzina gazu energia can UE

Mache 01-02-2011 - 17:50

Pai sunt deja de mult liberalizate. Iti limiteaza cineva veniturile in sus? Totul depinde de capacitatea fiecaruia de a face bani.

Pribeagul 01-02-2011 - 20:04

Fata urita a integrarii: romanii cu venituri medii de 200-300 de euro/luna se integreaza intr-o comunitate in care veniturile medii sunt 1500-2000 de euo/luna si se actioneaza la cel mai inalt nivel pentru liberalizarea preturilor. Chiar daca conform bunului simt preturile produselor realizate in tara ar trebui corelate cu veniturile romanilor, romanii sunt obligati sa cumpere la nivelul preturilor pietii mondiale, chiar peste, pierzind avantajul costurilor mai mici realizate in tara.

Te intrebi: ce fel de integrare este asta? Raspuns: nu-i vorba de integrare, este vorba de un jaf al muncii romanului.

Te astepti ca niste oameni educati, inteligenti sa inteleaga aceasta situatie de cel mai prost gust. Nu numai ca se fac ca nu o inteleg, dar o impun. Este pur si simplu inuman!

Situatia se putea rezolva simplu, cred ca nu gresesc. Niste oameni de bun simt pot spune:

Dragi romani, sunteti semenii nostri, nu vrem sa va punem intr-o pozitie timpita, dar daca nu cumparati produsele pe care le realizati la preturi mondiale apar in economia voastra tot felul de distorsiuni. Pentru a rezolva situatia, uite, inlocuim leul vostru la paritate cu euro, ca sa va pastrati cistigurile nenorocite pe care marea majoritate dintre voi le aveti si, in acest fel, pe cit posibil, veti face fata la alinierea preturilor.

Mache 02-02-2011 - 04:25

Preturile sunt legate de cerere si oferta. Mai devreme sau mai tarziu ele tot vor ajunge sa fie liberalizate. Cu cat se intinde mai mult povestea cu subventiile cu atat mai mari sunt pgubele pe termen lung.

In definitiv subventia inseamna faptul ca X achita o parte din factura lui Y. Te-ai oferit vreodata sa-i platesti unui necunoscut factura la curent? Si chiar daca ai facut-o, ti se pare normal sa-ti ia cineva banii din buzunar ca sa faca asta?

Cu toate pacatele ei, eu cred ca plusurile aderararii la UE depasesc cu mult minusurile…

ValVerde 02-02-2011 - 04:48

Chiar daca conform bunului simt preturile produselor realizate in tara ar trebui corelate cu veniturile romanilor, romanii sunt obligati sa cumpere la nivelul preturilor pietii mondiale, chiar peste, pierzind avantajul costurilor mai mici realizate in tara.

Pribege,
ce mai faci?

Cum crezi tu ca se poate realiza in mod practic (dar nu asa, ca la un pahar de bere, unde cu cit se inmultesc paharele, cu atit sintem mai voinici si stim mai bine) chestia aia „corelarea preturilor” in conformitate cu bunul simt.
Ai vreo propunere realista sau e doar „hai sa ne lamentam in cor”???

(Si daca tot sintem aici, cum definesti „bunul simt” in economie???? )

urbos 02-02-2011 - 05:01

Legat doar de treaba asta, probabil ca se refera la opusul nesimtirii, adica la lacomie.
Fenomenul exista si cand dureaza prea mult sau e prea accentuat, apar dezechilibre care explodeaza la un moment dat. De exemplu, se dau foc la magazine, se jefuiesc bancile, sau se schimba regimul si vine o nationalizare de se duce dracu „capitalismu”.
In realitate, bunul simt in economie ar trebui sa fie sinonim cu un liberalism economic real, nu doar declarat.

ValVerde 02-02-2011 - 05:08

„Bunul simt” asa cum il definesti tu nu e o trasatura spontana.
Nu poti regula bunul simt, sau gusturile, sau simtamintele.
Lacomia e o trasatura de caracter pe care o simpla atingere a obrazului nu o va afecta.

E nevoie de cadru legal puternic si independent, de legi clare si juste.
E nevoie de echidistanta si deschidere in economie.
Cind si daca explodeaza situatia, asa cum spui tu, lacomii pe care ii injuri acum, isi vor lua agoniselile si se vor duce pa plaiuri mai prietenoase. Iar voi ramineti cu un alt sistem totalitar, poate chiar comunist, ca asa aveti voi…memoria scurta.
Pina la urma, totul tine de „politic”

urbos 02-02-2011 - 05:22

Eu n-am injurat pe nimeni tovarasu, am expus o stare de fapt.
Uneori isi iau catrafusele alteori nu mai apuca, depinde.

Apropo tu ai facut vreo afacere in viata ta ca sa intelegi despre ce e vorba? Lacomia te costa, chiar daca pe termen scurt ai impresia ca te imbogatesti si ca ai dat lovitura. Intr-adevar, cu cat esti mai mare, cu atat efectele se vor vedea mai tarziu, dar de vazut se vor vedea.

urbos 02-02-2011 - 05:24

PS Repet, eu m-am referit doar la subiectul „bun simt economic” si nu la ce sustinea pribeagu pe fond.

ValVerde 02-02-2011 - 07:09

Mentalitate de sindicalist.
Lacomia este motorul initiativei personale, complementata de toleranta la risc.

Este o trasatura pozitiva intr-o economie/societate libera normala.
Voi inca nu v-ati debarasat de comunism. Incerci sa sari peste etape.
Capitalismul te-a lasat in urma, impreuna cu tara si acum crezi ca inventezi ceva nou. Nu e nou, are mai bine de 100 de ani. Se cheama ANARHISM si e ideologia pierzatorilor cu gura mare.
Tu nici macar nu ai capacitatea de a rationa. Tu folosesti injuratura ca strategie politica.
Hazliu !!!

urbos 02-02-2011 - 07:35

N-ai rezistat prea mult pana sa scremi o cretinitate. E clar ca n-ai facut nimic in viata ta, altfel ai fi inteles despre ce e vorba. Tu ai o mentalitate de sluga deci nu-mi poti da mie lectii despre motorul initiativei personale. Lacomia e altceva boule in contextul asta.
Cat poti fi de idiot nene! Hahaha!
Unde naiba te injurasem ma vita incaltata? Ai stat ceai stat, ca un impotent ce esti si apoi n-ai mai suporatt si ai borat iarasi postulatele tale de idiot.
Se vede ca esti un gunoi format in comunism, prost ca nopatea, care nu pricepe ca cel care reuseste in biznis e cel care reuseste sa CREEZE CEVA si sa SATISFACA O NEVOIE, si nu ala care se si vede plin de bani. Banul e consecinta fireasca a lucrului bine facut.
Ai facut mai boule un capat de ata pe care sa-l vinzi? Capitalistu lu peste prajit.

Pribeagul 02-02-2011 - 19:50

Postarea mea a nascut intrebari, deci, cu speranta de a fi mai clar, reiau:

1. Intr-o tara neintegrata se creeza un echilibru intre cerere si oferta, intre salarii si preturi si, in mod normal, in timp, puterea de cumparare creste.

2. La integrarea Romaniei in UE preturile marfurilor din romanesti se aliniaza, se uniformizeaza, se liberalizeaza la preturile internationale. Salariile ramin aceleasi, puterea de cumparare a romanilor scade. Este o situatie normala? Nu. Nu vorbesc de marfurile sau seviciile subventionate (toata lumea subventioneaza, daca considera normal si are posibilitate). Ma refer, spre exemplu, la energia electrica, produse petroliere, gazele naturale etc. De ce romanul sa plateasca la pret mondial aceste produse realizate in tara? De ce romanii trebuie sa plateasca la pret mondial cartofii?

Raspunsul este evident. Trebuie sa plateasca marfurile la pret mondial pentru ca preturile se uniformizeaza. Fasolea romaneasca se vinde in Germania si fasolea germana se vinde in Romania. Asta-i situatia si, vrind-nevrind, traim in aceasta realitate. Dar, acesta nu inseamna ca puterea de cumparare a romanului trebuie sa scada! Totusi scade. Deci ce-i de facut?

3. In mod normal, daca romanii se solidarizeaza la preturi UE, cetatenii UE ar trebui sa se solidarizeze cu romanii pentru a le pastra puterea de cumparare. O solutie simpla, nu-mi dau seama daca si acoperitoare, ar fi ca leul sa fie dat la o parte si inlocuit, la paritate, cu euro.

Daca acest lucru s-ar fi facut la integrare, nu era nevoie nici de imprumutul urias pentru sustinerea cursului.

Cind maharii lumii cer solidarizarea romanilor – si o fac parca i-ar invinovati ca nu platesc propriul gaz la pret mondial -, ar fi normal sa caute o rezolvare de bun simt a situatiei.

Sa nu-mi spuneti ca noi am cerut integrarea. Asa este, dar argumentul nu sta in picioare.

ValVerde 02-02-2011 - 21:10

Pribege.

De fapt iei o singura particularitate a integrarii ca nu iti convine, si faci apoteoza ne-integrarii.

Integrarea Romaniei la structurile europene, are multe avantaje, dar si dezavantaje.
Numai in domeniul preturilor „integrate” de care te plingi, nu uita ca integrarea aduce avantaje exportatorilor romani in zona euro.
Cind aplici masuri protectioniste pentru piata interna, toti ceilalti au obiceiul sa aplice aceleasi masuri impotriva ta. Crezi ca Romania va iesi cistigata?

De ce sa plateasca romanii la pret european cartofii?? Sau gazele naturale produse in tara???
Pentru ca daca eu sint producator de cartofi si tu imi spui ca ar trebui sa ma solidarizez cu veniturile tale mici si sa ti-l vind la pret preferential, mai bine eu imi iau cartofii si ii duc in Ungaria, sau Austria sau unde o fii, unde ma platesc pret „ne solidarizat” cu conditia si veniturile tale.
Cum vrei sa opresti asta??? Dai un decret??? Inchizi granitale? Pui taxe pe export???

Uite-te la Argentina. Aceeasi intrebare…de ce sa platim noi in Buenos Aires acelasi pret la carne ca in New York??? Doar o producem aici!
Deci guvernul populist de stinga al Cristinei, a pus TAXA PE EXPORT !!!
Prima tara dupa cunostiintele mele, care a pus piedici intrarii de valuta forte in visterie!!!
Ce au facut producatorii? Au incetat sa produca!!! Ce a facut guvernul? O campanie de „hai sa mincam porc, ca porcu’i mai bun”
Campania asta o merge in Romania, dar spunele argentinienilor ca nu mai pot minca vaca, si ai sa vezi ce iese.

Cam lung, dar ideea e ca atunci cind incepi sa pui restrictii artificiale mecanismelor pietii libere, rotile incep sa scirtiie, sar suruburile si in general le primesti pe toate peste ochi.
Si stii cine plateste cel mai mult? Tot aia saraci pe care incerci sa ii protejezi.

Iti mai pot spune cum in Venezuela 100 litri de benzina costa cam 6 euro si cine suporta pierderea. Spune-mi daca te intereseaza.

Chestia cu noi ne solidarizam cu preturile lor, ei sa se solidarizeze cu puterea noastra de cumparare, ca si chestia cu 1 leu=1 euro sint din putul sec al gindirii strimbe, nu ma mai obosesc sa comentez

urbos 02-02-2011 - 21:44

Tovarasu pielea sulii, nu ca as aborda subiectul pribeagului pe fond, ci ca sa adaug ceva la cele anterioare, iti zic asa, in Romania NU ESTE ECONOMIE FUNCTIONALA DE PIATA. Scrie ma boule chestia asta de o suta de ori ca sa-ti intre in cap. Acuma pricepi boule despre ce discutam?
Afaceristii cinstiti, dobitocule, adica aia cu „bun simt” FUG de Romania. Aici raman numai japitele care profita de un guvern corupt si de LIPSA PIETEI LIBERE.
Dar ceva legat de ce zice pribeagul se poate spune, caci e intr-adevar incorect sa pretinzi piata libera pentru produse fara sa accepti liberalizarea pietei muncii!

Pribeagul 02-02-2011 - 21:26

Buna dimineata VV,

De fapt iei o singura particularitate a integrarii ca nu iti convine, si faci apoteoza ne-integrarii.

Am citit numai atit si m-am oprit.

Ce-am zis este baza integrarii. Asa se face integrarea. Nu fac apoteoza neintegrarii. Un copil al meu traieste in Franta, cu citeva minute in urma, in audio-video discutie, imi spunea ca vrea sa-si ia si cetatenie franceza. Deci…

Incearca sa intelegi ce-am spus si, eventual,… schimbam idei.

Pribeagul 02-02-2011 - 21:50

1. Nu ma pling de nimic. Am constatat un lucru care mi se pare nefiresc si am luat pozitie.

2. „eu imi iau cartofii si ii duc in Ungaria…”. Asta am zis si eu, preturile se uniformizeaza, obligatoriu.

3. Nu-i vorba de a impune restrictii. Dimpotriva… Munca inginerului in Romania este platita cu 2000 de lei in Romania si cu 4000 in Franta. Hai sa-l platim si pe inginerul din Romania cu 2000 de euro, nu cu 40000.

Viata omului in romanului nu este cu mult diferita de-a germanului. Se scoala, merge la serviciu, vine acasa, vorbeste cu prietenii pe net, se culca pentru ca a doua zi sa faca aceleasi lucruri. Poate ca americanul sau germanul isi permit in plus un concediu la Marea Neagra, pe care majoritatea romanilor nu si-l permit.

Sa luam in considerare ca un muncitor, inginer sau medic roman, poate lucra oricind cot la cot cu profesionistul similar din Germania, Franta sua SUA. Fapt dovedit din plin, nu-i asa?

4. „chestia cu 1 leu=1 euro sint din putul sec al gindirii strimbe, nu ma mai obosesc sa comentez”. Eu zic sa te straduiesti.

In anii 90 marca estica a devenit marca vestica. N-au mai reusit nemtii sa se descurce? Asta inseamna solidaritate si integrare. Ce ni se intimpla noua este o… rusine.

ValVerde 02-02-2011 - 22:51

Munca inginerului in Romania este platita cu 2000 de lei in Romania si cu 4000 in Franta. Hai sa-l platim si pe inginerul din Romania cu 2000 de euro, nu cu 40000.

Pribege, uite asta nu o inteleg.
Cine sa-l plateasca 2000 de euro in loc de 2000 de lei???
Patronul?
Intr-o economie de piata functionala, Statul nu ar trebui sa aiba intreprinderi pentru profit.
Atunci inginerul respectiv iese pe piata muncii in principal privata din Romania.
Salariile sint (sau ar trebui) sa fie determinate de cerere si oferta.
Nu inteleg de unde „hai sa-l platim cu …cit zici tu”
Poti sa elaborezi cui te adresezi cind zici asta? Cine ar trebui sa-l plateasca ce zici tu si de unde 2000 de euro si nu 3000 de euro?????

Marca est germana s-a schimbat 1 la 1 pentru ca se reintregea o tara. Costurile imense au fost suportate de populatia germana vestica, pentru ca au considerat ei ca e mai bine sa aiba o Germania Mare.
Daca vreodata Basarabia se va uni Romanie, asteapta-te la ceva asemanator.
Nu ii cere Italianului sau Portugezului sa plateasca pentru integrarea Romaniei.
S-ar putea sa te trimita sa maninci…stii tu, chestia aia de care e plina gura sobrului.

Compari mere cu pere.

eu imi iau cartofii si ii duc in Ungaria…”. Asta am zis si eu, preturile se uniformizeaza, obligatoriu.

Daca stii ca se vor uniformiza obligatoriu, de ce insisti ca ar trebui diferentiate?
Deja sint uniforme, constati ca nu e bine sa fie uniforme (vezi capacitatea de plata a romanului) dupa care spui ca esti constient ca lasate libere se vor uniformiza.
Nu mai inteleg nimic !

Pribeagul 03-02-2011 - 22:23

Buna dimineata VV,

aseara ai terminat cam nervos. Daca nu suporti, discutam altadata.

Daca totul este OK, continuam.

Citeva date si concluzii:

1. „Angajaţii români din multinaţionalele locale au generat un profit brut anual mai mare cu aproape 8% faţă de cel generat de angajaţii din Europa de Vest, arată un studiu realizat de firma de audit şi consultanţă PricewaterhouseCoopers (PwC) România.
Astfel, mediana profitului brut per angajat a fost în 2009 în România în multinaţionale de 5.898 de euro, faţă de 5.472 de euro în Europa de Vest, afirmă PwC.”

Deci, suntem oameni normali, chiar competitivi. N-avem nevoie de vre-o pomana din partea nu stiu cui.

Te fac sa zimbesti unii carora parca mereu le este frica ca o sa le cerara cineva pomana.

2. „Petrom şi Romgaz, cei doi mari producători interni de gaze naturale, ar fi marii câştigători ai ipotezei în care preţul la gaze s-ar liberaliza şi ar ajunge la un nivel similar cu cel la care se fac importurile din Rusia. Teoretic, fiecare companie ar putea încasa peste 700 de milioane de euro în plus.”

Deci, de ce sa platesca romanii niste produse interne la preturi de import ? Numai pentru ca am cedat resursele unor straini? Au prea multi bani? NU. Evident trebuie sa platim pentru ca preturile se liberalizeaza. Si, baieti buni, nu vrem ca preturile noastre sa incurce toata economia mondiala. Daca noi intelegem acest lucru, in mod normal ar trebui sa inteleaga toata lume toate aspectele problemei si sa caute o rezolvare echitabila.

3. “Marca est germana s-a schimbat 1 la 1 pentru ca se reintregea o tara. Costurile imense au fost suportate de populatia germana vestica, pentru ca au considerat ei ca e mai bine sa aiba o Germania Mare.” Deci se poate. Solutia s-a gasit. Si din tot acest joc, Germania a iesit intarita, nu slabita.

ValVerde 03-02-2011 - 23:39

Nu Pribege, eu nu sint nervos din fire si atit mai putin cind ma duelez cu un anonim!!! 😉

1. Nimeni nu argumenteaza ca romanii sint mai puitn competenti decit oricare alta natie! Ceea ce spun eu e ca salariile nu pot fi impinse in sus in mod artificial. Ceea ce spun eu e ca trebuie sa ne maturizam economia si in general „business environment” pentru ca legile concurentei libera sa actioneze si asupra pietii de munca. (=cresterea retributiei)
In conditiile date, tu imi explici in mod idealistic DE CE ar trebui sa creasca salariile cind eu de fapt te-am intrebat CUM (practic, la obiect, prin ce mecanism, cine sa implementeza mecanismul, etc.) ar trebui sa creasca salariile.

2. O sa-ti spun repede povestea benzinei din Venezuela. Este o paralela perfecta la ceea ce spui tu.
Pentru motive absolut similare celor invocate de tine, guvernul venezuelan subventioneaza benzina vinduta in tara, si tine pretul la mai putin de 10 centi de dolar/litru. In loc de 1 dolar litrul, ei il vind cu 10 centi. O fac din motive populiste, cum ca saracii nu o pot plati etc. etc.
Lasind la o parte risipa de benzina generata de preturile astea derizorii, gindeste-te citi bani pierde Venezuela nevinzind benzina la pretul de pe piata mondiala. Acesti bani pot fi pusi la lucru mult mai bine in favoarea populatiei de resursa limitate, prin programe educationale, prin locuinte accesibile sau pur si simplu prin imprumuturi cu interes preferential pentru incurajarea cresterii economice.
Cine plateste da fapt subventia sint saracii !! Ei se bucura de transport in comun si in general de transporturi la costuri scazute, dar cine profita sint de fapt cei care au masini si primesc benzina gratis.

Concluzia mea e ca nici o subsidie si nici o interferenta cu piata libera nu e recomandabila.

3. Da, se poate, dar de ce ar face-o italienii sau belgienii pentru noi???????
De ce sa sufere ei pentru binele Romaniei? La urma urmei, reactia lor va fi, foarte probabil, daca romanilor nu le place, n-au decit sa iasa din EU. Ti-am mai spus ca Romania are mai mult de cistigat de la Europa decit pe dos.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult