Acasa BusinessEconomic FMI a făcut publică Scrisoarea de intenţie a Guvernului Boc

FMI a făcut publică Scrisoarea de intenţie a Guvernului Boc

scris de Ziua Veche
3 afisari

.Fondul Monetar Internaţional a făcut publică Scrisoarea de intenţie asumată de autorităţile române şi prezentată board-ului Fondului în 24 septembrie. Economia României va înregistra o scădere de 2% în 2010, iar inflaţia va ajunge la 7-8 % la finele anului în curs, din cauza creşterii TVA, se arată în document, estimându-se pentru anul viitor o revenire la o creştere economică de 1,5-2%.

“Printre cauzele întârzierii relansării economice se numără nivelul slab al cererii interne, situaţia nefavorabilă din regiune şi inundaţiile din această primăvară”, este scuza Executivului român. Prezentam principalele angajamente luate de oficialii de la Bucureşti:

 

@ Achitarea arieratelor din domeniul sănătăţii în valoare de 1,9 miliarde lei, dar cu o amânare a termenelor stabilite anterior.


@ Reducerea până la finele anului a personalul bugetar cu 74.000 de salariaţi, în afara celor 27.000, deja concediaţi.

@ Reducerea personalului cu încă 15.000 de persoane până la finele lui 2011, ar crea premisele pentru o creştere modestă a salariilor în domeniul public, fără a se depăşi suma de 39 de miliarde afectată plăţii salariilor din sectorul.

 

@ Legea salarizării unitare se va aplica de la 1 ianuarie 2011, iar cel de-al 13-lea salariu şi prima de vacanţă vor fi eliminate şi în 2011.

@ Pensiile vor fi îngheţate, vor fi eliminate subvenţiile la încălzire (iniţial planificate pentru 2010), iar din reanalizarea sistemului asigurărilor sociale se va mai obţine o sumă echivalentă cu 0,2% din PIB.

@ Din 2011, administraţiile locale vor introduce plata arieratelor în execuţia bugetelor proprii.

@ Accelerarea absorbţiei fondurilor europene prin îmbunătăţirea sistemului de licitaţii şi asigurarea accesului la cofinanţări prin facilităţi speciale de garantare, capacitatea administrativă a unităţilor de management urmând să fie îmbunătăţită în special în sectorul transporturilor.

 

@ Se va da prioritate proiectelor de investiţii cofinanţate cu fonduri europene.

@ Pentru a asigura funcţionarea sistemului de sănătate publică, în 2011 va fi asigurată introducerea unui plafon pentru salarii de 70% din valoarea totală a costurilor de funcţionare a spitalului, iar 95% din cele 9.200 de paturi de spital prevăzute a fi desfiinţate vor fi eliminate până în august.

@ Valoarea cursului de schimb la care sunt dimensionate obiectivele este de 3,9852 lei/euro şi 2,8342 lei/dolar SUA.

@ La sfârşitul lunii decembrie 2010, venitul la bugetul general va fi de 157,9 miliarde lei, iar arieratele va trebui să fie reduse la 0,48 milioane lei, pentru a fi total eliminate până în aprilie 2011.

@ Cele 10 întreprinderi de stat monitorizate în continuare sunt CN Căi Ferate CFR, SN Transport CFR Călători, CN a Huilei, SC Termoelectrica, CN de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, SC Metrorex, S.N. de Transport Feroviar CFR Marfă SA, SC Electrocentrale Bucureşti, Societatea Comercială Electrificare CFR SA şi SC Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult