
“Dacă va fi pusă în practică, această lege ar crea o gaură suplimentară semnificativă în bugetul pe 2011, astfel încât deficitul ar depăşi 4,4 procente din PIB, o condiţie pentru eliberarea noilor tranşe din acordul cu FMI şi UE”, a declarat şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks.
“Măsurile dureroase, dar necesare adoptate în luna iulie pentru a soluţiona problemele fiscale ale României încep acum să-şi arate roadele. Veniturile încep să crească, cheltuielile scad spre niveluri mai sustenabile, iar încrederea în economia românescă revine atât în ţară cât şi peste hotare. Iniţiativele destinate modificării continue a sistemului de taxe crează instabilitate în mediul de afaceri şi subminează relansarea economică”, a mai spusFranks.
România are un acord de finanţare externă cu FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro. România a primit până acum tranşe în valoare de 11,27 miliarde de euro de la Fond şi de 3,65 miliarde euro de CE.
Senatul a adoptat, marţi, proiectul legislativ aparţinând mai multor democrat-liberali, care prevede reducerea cotei unice în cazul impozitului pe venit de la 16% la 10%.
15 comentarii
Iti multumim pentru ce ai facut, domnule presedinte! Poate a venit timpul sa lasi si pe altcineva. Sper sa fie mai bun.
sa plece acasa ,ca ne-am saturat de el
Murfatlar? Ce nume predestinat…
Si ma iertati ca v-am injurat. Pentru tot ce-am spus despre d-stra, cer lui Dumnezeu sa fiu pedepsit pe vecie.
totusi nu e usor sa fii in locul lui.dar oamenii pot alege…de nu s-ar fi lasat tarat de politica FMI-ului…cred ca ar fi fost altfel.oare altul ar fi fost mai bun?ca la vorbe toti sunt.
Va admir pt ce ati facut in Romanica!!! Pentru ca ati starpit mogulii si pentru ca nu bagati in seama pe toti pimpalacii care scriu pe comentarii. Vezi mai sus!!
Pentru voi pimpalacii… la mult(a) daia!
Sper sa scapam de tine curand.Poate o iei si pe Lenuta cu tine.
La ultima intalnire a presedintelui Traian Basescu cu presa, un individ din randurile mai din spate se adreseaza unuia din fata: “Domnule, nu te dai un pic la o parte?” “Da, cum sa nu…”. Dupa 5 minute, acelasi individ: “Domnule, nu-ti dai sapca jos? Nu-l vad pe presedinte…” “Nu vrei sa-ti dau un binoclu?”, il intreaba, galant, acesta. “Nu, multumesc, am pusca cu luneta…”
…ce a fost in capul „zilierului” care a incropit asemenea „articol” deosebit?
Cat despre poza (se pare ca ziua veche sta in 2-3 poze de ale Basescu!?), aceasta a fost f. bine selectata pt. aniversarea presedintelui tarii!
Doamne ajuta sa mori in chinuri dupa o agonie de 5 luni cel putin. Sa grohai de durere pana o sa-ti dai duhul imputit, ca sa te duci in iad. Sa iti crape toata familia si tot neamu.
PS. Sper ca sustinatorii sa-si dea foc odata cu hoitul porcului.
Va urez la multi, multi ani pentru propasirea neamului. Eu si tara mea numai in dumneavoastra mai avem incredere. Sa ne traiti intr-u multi ani!
La multi, multi ani domnule Presedinte Basescu.
Degeaba te scremi schizofrenic pedalac. Apropo, moartea starpiturii securiste e aproape
la multi ani,sanatate,putere de munca,intelepciune,bafta,POLITIC VORBIND acum: sunt oameni in ROMANIA care PE HARTI FIGUREAZA FERICITI DAR IN REALITATE SUNT MURITORI DE FOAME, asta e romania REALA ESTE DUALA hartia spune ca au SALARIU CONFORM LEGII in realitate AU CUM VOR SEFII LOR.deci nu sau respectat legile SI UNII FIGUREAZA CU SALARII MARI in realitate au SUB MINIMUL PE ECONOMIE(”las ca merge si asa ‘SAU ‘se descurca fiecare cum poate’)SERVICIUL DE DEZINFORMARE e pe ”cai mari” ACUM.
… va ureaza un un om de rand – oltean de meserie….
Comments are closed.