Acasa BusinessEconomic FMI: Trebuie îmbunătăţit traiul pensionarilor

FMI: Trebuie îmbunătăţit traiul pensionarilor

scris de A.B.
3 afisari

Reprezentanţii FMI în România sunt de acord, în principiu, ca Executivul să ia măsuri pentru îmbunătăţirea traiului zilnic al pensionarilor, în măsura în care situaţia economică a ţării va permite acest lucru.

pensionar11

foto: ziaruldegorj.ro

Aceasta este concluzia la carea au ajuns reprezentanţii Fondului după întâlnirea de miercuri cu pensionarii. Potrivit acestora, reprezentanţii FMI s-au declarat de acord inclusiv cu solicitarea privind restituirea banilor reţinuţi cu titlu de contribuţie de sănătate, însă cu aceeaşi condiţie.

Reprezentanţii federaţiilor de pensionari au apreciat deschiderea spre dialog a delegaţiei FMI, subliniind că aceasta a fost prima ocazie de a discuta faţă în faţă cu şeful Fondului în România, Jeffrey Franks.

Revendicările pensionarilor au fost menţionate şi într-un memoriu adresat FMI. Astfel, pensionarii au cerut FMI să intervină pentru ca ei să primească înapoi banii reţinuţi cu titlu de contribuţie de sănătate şi pentru respectarea prevederilor legale, în sensul indexării pensiilor cu rata şomajului şi cu jumătate din creşterea reală a câştigului salarial din 1 iulie.

Federaţia Naţională „Unirea” a Pensionarilor din România a solicitat FMI să ceară Ministerului de Finanţe anularea sistemului de compensare a datoriilor statului cu contribuţiile de asigurări sociale, dar şi prorogarea, timp de doi ani, a transferului din fondul de pensii a sumei de 2,2 miliarde de lei, precizând că aceşti bani „sunt vitali” pentru supravieţuirea pensionarilor.

Pensionarii au subliniat, în memoriu, că se impune restituirea sumelor reţinute din pensie „abuziv” de la 2,2 milioane de de pensionari, începând cu 1 ianuarie 2011, precum şi aplicarea, din 1 iulie, a prevederii legale privind indexarea pensiilor cu rata infaţiei şi cu jumătate din creşterea reală a câştigului salarial.

În acelaşi document, se arată că pensia medie în România este de 750 de lei, fiind cea mai mică din UE, şi că, în ultimii trei ani, veniturile lor au scăzut dramatic din cauza faptului că nu au mai fost majorate nici măcar cu nivelul inflaţiei, iar preţurile la alimente, medicamente, servicii medicale şi încălzirea locuinţei au crescut.

Federaţia Naţională „Unirea” susţine că 3,5 milioane de pensionari trăiesc în sărăcie, situându-se sub nivelul de trai decent.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult