Acasa BusinessEconomic Fonduri europene in valoare de miliarde de euro raman neutilizate

Fonduri europene in valoare de miliarde de euro raman neutilizate

scris de Ziua Veche
4 afisari

.Miliarde de euro din fondurile alocate de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea regiunilor subdezvoltate nu sunt utilizate deoarece statele membre nu pot să asigure cofinanţarea necesară pentru eliberarea fondurilor, informează Financial Times, citat de Agerpres.

 

Potrivit unor documente interne ale Comisiei Europene obţinute de Financial Times, Uniunea Europeană nu a cheltuit până acum decât 10% din cele 347 miliarde de euro alocate până în 2013 pentru a promova dezvoltarea regiunilor sărace, chiar dacă a fost depăşită jumătatea perioadei de şapte ani (2007-2013).

În cazul României, potrivit FT, din fondurile structurale în valoare de 19,668 miliarde de euro alocate în 2007 până acum au fost cheltuită efectiv suma de 239 milioane de euro, care a fost rambursată de Comisia Europeană. De menţionat că România va beneficia de fonduri structurale de două ori mai mari decât contribuţia sa la bugetul general în perioada 2007-2013.

Ancheta realizată de FT critică, de asemenea, birocraţia şi lipsa de control a Fondurilor structurale şi a Fondurilor de coeziune, cele două instrumente financiare ale Comisiei Europene pentru gestionarea acestor fonduri de ajutor.

Un studiu intern realizat luna trecută de Comisia Europeană, la care Financial Times a avut acces, arată că de fondurile destinate în principal sprijinirii întreprinderilor mici şi mijlocii au beneficiat, de asemenea, şi companii multinaţionale precum Coca-Cola, IBM şi Nokia Siemens. De asemenea, alte companii utilizează fondurile UE pentru a putea să-şi mute uzinele în ţări unde forţa de muncă este mai ieftină, în pofida regulilor care interzic în moc clar această practică.

Comisia Europeană susţine că există mai multe motive pentru acest nivel scăzut de atragere a fondurilor, incluzând timpul necesar pentru ca proiectele să fie selectate şi banii să fie cheltuiţi pentru ca ulterior să fie decontaţi de Bruxelles.

Directivele pentru alocarea de fonduri au fost definite în 2006, înainte însă ca criza financiară să oblige guvernele UE la restricţii bugetare. Potrivit acestor directive, UE nu poate debloca aceste ajutoare decât dacă autorităţile naţionale sau locale vizate contribuie şi ele cu jumătate din finanţarea pentru proiectele reţinute

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult