Acasa BusinessEconomic Gazoductul South Stream va trece prin Bulgaria sau România?

Gazoductul South Stream va trece prin Bulgaria sau România?

scris de B.C.R
0 afisari

Gazprom este în dilemă dilema pentru realizarea proiectului pentru gazoductul South Stream, Bulgaria sau România? – scrie joi cotidianul sofiot Standart.

Gazprom-Logo

Gazoductul South Stream va trece prin Bulgaria sau România?

Potrivit datelor de pe site-ul gigantului rus, trei din cele patru variante pentru conducta cu o capacitate de 63 miliarde de metri cubi pe an traversează teritoriul Bulgariei, în timp ce cea de-a patra variantă ocoleşte ţara şi trece prin România. Variantele sunt următoare: 1. Rusia-Bulgaria-Serbia-Ungaria-Austria; 2. Rusia-Bulgaria-Serbia-Ungaria-Slovenia; 3. Rusia-Bulgaria-Serbia-Ungaria-Austria cu ramificări din Bulgaria spre Grecia şi Italia; 4.Rusia-România-Serbia-Ungaria-Austria, cu ramificări din Serbia spre Croaţia.
Publicaţia sofiotă informează, potrivit Agerpres, că directorul general al Gazprom, Aleksei Miller, a efectuat miercuri o vizită la Sofia în cadrul căreia s-a întâlnit cu ministrul bulgar al economiei şi energiei Traicio Traikov. Sofia şi Moscova vor urgenta lucrările la proiectul gazoductului South Stream, pentru a putea lua o decizie finală de investiţie pentru secţiunea din Bulgaria până în luna noiembrie a acestui an, a declarat Traikov.

‘Obiectivul nostru comun este să finalizăm lucrările pregătitoare astfel încât până în luna noiembrie să putem lua o decizie finală de investiţii cu privire la secţiunea din Bulgaria‘, a spus ministrul bulgar. Anterior, Aleksei Miller a declarat că gigantul rus intenţionează să demareze lucrările de construcţie la conducta South Stream luna decembrie 2012.
Gazoductul South Stream este conceput să transporte anual 63 miliarde metri cubi de gaze naturale din Rusia spre Europa via Marea Neagră, ocolind ţările de tranzit precum Ucraina şi Belarus. Gazprom deţine 50% din proiectul South Stream, 20% aparţin grupului italian Eni, în timp ce grupul francez EDF şi grupul german Wintershall deţin fiecare câte 15%. La finele lunii decembrie 2011, Turcia şi-a dat acordul oficial pentru ca gazoductul South Stream să poată trece prin apele sale teritoriale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult