Acasa BusinessEconomic Guvernatorul BNR: Cu propunerile unora intram in criza

Guvernatorul BNR: Cu propunerile unora intram in criza

scris de Ziua Veche
0 afisari

.Salariile bugetarilor si pensiile vor fi corectate la cat poate sa duca economia, iar corectia este de preferat sa se faca in mod transparent, a declarat marti guveratorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu. “Economia se corecteaza pana la urma. Si salariile si pensiile vor fi corectate la cat poate sa duca economia. Este inevitabil acest lucru”, a insistat Isarescu, amintind: “S-a spus tot timpul: avem bani in bugetul de pensii, dar ei nu erau”.


 

 

El le-a reprosat celor care sustin cresterea deficitului bugetar: “Unii spun lasati deficitele mari ca sa iesim din recesiune. (…) Cu multe din propunerile lor intram in criza, ne agravam situatia, nu iesim din criza. Riscam pur si simplu sa nu mai gasim fluxurile financiare care sa ne finanteze deficitele. Pur si simplu pietele nu mai au incredere si iti opresc finantarea, si atunci trebuie sa te corectezi dramatic”. Prezentam o sinteza a celor mai importante declaratii ale guvernatorului Bancii Centrale:

@ “Singura solutie pentru a se face plati bugetare intr-o limita rezonabila este sa facem corectiile intr-o maniera transparenta, cu masuri si sa creem locuri de munca. Numai locurile de munca platesc taxele si contributiile. Daca impozitam bugetarii si pensionarii nu facem decat sa redistribuim aceste venituri. Stim asta, dar ne facem ca nu stim. Sursa este aceasta, locurile de munca”.

@ “Chiar daca am redus deficitul extern, acesta se mareste. Speram sa nu se duca la 13%. Vom avea mai mult de 4,5% deficit extern daca economia incepe sa creasca. Finantarea deficitului bugetar se face din resurse externe. Tindem spre un deficit de 9-10% din PIB, adica de 30% din cheltuieli”.

@ “Dintr-o luna, pentru numai 20 de zile are practic Bugetul bani ca sa acopere cheltuielile, iar pentru 10 zile ramase Guvernul trebuie sa se imprumute. Vedem Bugetul ca o oala mare din care economia se indestuleaza, iar problema de baza cand discutam despre deficitul bugetar este daca sunt sau nu sunt bani. Noi trebuie sa actionam tocmai pentru oprirea acestei hemoragii pe care o reprezinta cheltuielile”.

@ “Octombrie 2008 ramane pentru mine un punct de referinta. Exista incercari de a citi altfel ceea ce s-a intamplat atunci si as dori sa amintesc ca nu am avut nimic cu nimeni, decat poate cu panica pietelor. Atunci s-a intamplat un lucru extraordinar. Nu trebuia decat sa vina cineva sa bata la usa sa ceara bani. (…) Nu a aparut insa nicio banca sa ne ceara. Dobanzile s-au dus la 50%, bancile au devenit agresive, acuzandu-ne ca le-am luat lichiditatea. Au fost momente grele, dramatice. In plus, existau banci straine care operau in Romania si care aveau interzis sa cumpere titluri de stat romanesti”.

@“Daca singurul rezultat al celor 20 de ani este sa avem 1,4 milioane de bugetari si sa ne intrebam unde este problema si sa o impingem in toate partile, eu cred ca avem intr-adevar o problema de dialog social. Pentru a nu mai avea asemenea probleme cu acoperirea cheltuielilior bugetare si cu finantarea deficitului bugetar cred ca trebuie sa facem corecturile necesare intr-o maniera transparenta, probabil cu un mixt de masuri, si sa cream locuri de munca. Numai locurile de munca din economia reala platesc in ultima instanta taxele si contributiile”.

@ “Cei care cunosc teoria datoriilor stiu ca de la un anumit nivel e greu sa ai puncte de inflexiune si sa o aduci in jos. Te indatorezi numai ca sa platesti dobanzi. (…) Faci deficite mai mari ca sa iti acoperi dobanzile si asta se intampla si la tari mari. Nu intamplator se spune ca Grecia este prima tara din categoria tarilor bogate care trebuie sa faca fata unei asemenea abordari”.

@ “Nu au trecut decat sase luni pentru a constata ca Grecia nu are bani. Ce s-a intamplat in sase luni atat de rau ca o tara sa nu aiba bani? Asta este caracteristica unei crize financiare. Are declansare extrem de rapida. Se duce in sus extrem de repede, este violenta. Nu trebuie sa o traiesti ca sa stii cum e. Numai imaginile de la televizor nu sunt suficiente”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult