Acasa BusinessEconomic Guvernul a făcut împrumuturi record în luna mai

Guvernul a făcut împrumuturi record în luna mai

scris de Misu Andrei
67 Afisari

Record după record când vine vorba de împrumuturi pe care le face statul. Guvernul, prin Ministerul Finanțelor Publice, a împrumutat în total de pe piața externă și cea internă 4,9 miliarde de euro în luna mai.

Cifrele, așa cum arată ele, reprezintă pentru această lună trei recorduri.

Vedem 3,3 miliarde de euro împrumutați de pe piața externă, cea mai mare sumă împrumutată în acest an și 7,6 miliarde de lei, adică echivalentul a 1,57 miliarde de euro luați de pe piața internă. Și aici este tot un record. În total 23,6 miliarde de lei, adică, dacă raportăm totul în euro, înseamnă 4 miliarde 870 de milioane de Euro. Este și aici cea mai mare sumă luată în cele 5 luni ale acestui an.

Potrivit calculelor realizate de profit.ro, în lunile februarie, martie și aprilie, împrumuturile totale din fiecare lună nu au trecut de 7,8 miliarde de lei, adică echivalentul a 1,6 miliarde de euro. Pentru luna mai, Ministerul Finanțelor anunțase că ar vrea să se împrumute cu 4,5 miliarde de lei pentru piața internă. Suma împrumutată, de 7,6 miliarde de lei, este însă cu mult peste. Până la împrumutul record din această lună, recordul anterior fusese în ianuarie, când au fost atrase 20,3 miliarde de lei, adică 4,19 miliarde de euro.

Totalul împrumuturilor pentru primele cinci luni ale anului a urcat astfel la 62,2 miliarde de lei, adică 12,8 miliarde de euro. Ce face statul cu acești bani? Acoperă deficitul bugetar și achită datoriile mai vechi care ajung la plată.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult