Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, miercuri că Guvernul va adopta săptămâna viitoare proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru sprijinirea tinerilor întreprinzători, împreună cu normele de aplicare ale acesteia.
Proiectul a fost analizat de Guvern în şedinţa de miercuri, în primă lectură. „Am analizat proiectul şi îl vom adopta săptămâna viitoare, în primă lectură”, a declarat pentru Agerpres Laszlo Borbely.
Ulterior, primul-ministru Emil Boc a confirmat că Guvernul urmează să adopte într-o şedinţă viitoare proiectul de act normativ. „Am adoptat în primă lectură ordonanţa de urgenţă prin care tinerii vor fi sprijiniţi să dezvolte o afacere. Am decis ca mâine (joi – n.r.) să fie postată pe site-ul Secretariatului General al Guvernului (SGG), urmând să fie adoptată împreună cu normele metodologice, astfel încât programul să fie imediat aplicabil fără a exista nicio pauză în derularea lui atât în anul 2010, cât şi în anul 2011”, a declarat Emil Boc.
Programul este conceput pentru finalul acestui an şi în integralitate pentru 2011, a precizat Boc. Prin publicarea pe site-ul SGG a textului normativ, Guvernul aşteaptă recomandări şi sugestii pentru stabilirea formei finale a ordonanţei de urgenţă.
Pachetul de sprijin pentru tinerii antreprenori ar urma să cuprindă garanţii guvernamentale la împrumuturi, sprijin nerambursabil de maximum 10.000 de euro, precum şi scutiri de la plata contribuţiilor sociale pentru o parte din angajaţii firmelor înfiinţate de tineri.