Acasa BusinessEconomic INS: Câştigul salarial mediu net în creştere în octombrie

INS: Câştigul salarial mediu net în creştere în octombrie

scris de Z.V.
2 afisari

Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat că în luna octombrie 2012 atât câştigul salarial mediu nominal brut, cât şi cel net au fost în creştere.

INS: Câştigul salarial mediu net în creştere în octombrie

Astfel, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.139 lei în luna octombrie 2012, cu 0,8% mai mare decât în luna septembrie, iar câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.552 lei, în creştere faţă de luna anterioară cu 14 lei (0,9%). Indicele câştigului salarial real pentru luna octombrie 2012 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 100,6%.

În luna octombrie 2012, în majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat uşoare creşteri faţă de luna septembrie 2012 ca urmare a acordării de prime, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă), drepturi în natură ori realizării de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în transporturi aeriene (3.953 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (846 lei).

Potrivit datelor prezentate de INS, cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost de 21,2% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv cu 13,1% în extracţia minereurilor metalifere, între 5,0% şi 7,5% în transporturi aeriene, alte activităţi extractive, alte activităţi industriale n.c.a., activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), fabricarea altor mijloace de transport, între 2,5% şi 5% în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, tranzacţii imobiliare, fabricarea de mobilă, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, colectarea şi epurarea apelor uzate.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost cauzate de acordarea în luna septembrie a primelor ocazionale (inclusiv prime trimestriale), plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă). De asemenea, în unele activităţi economice scăderea nivelului câştigului salarial mediu net din luna octombrie a fost cauzată de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net au fost de 25,9% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 17,8% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, respectiv cu 7,2% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, între 2% şi 3,5% în telecomunicaţii, activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea produselor din tutun, alte activităţi de servicii, informaţii şi comunicaţii, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna septembrie în învăţământ (6,9%) ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice. De asemenea, în administraţia publică şi în sănătate şi asistenţă socială s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, cu 0,4%, respectiv cu 0,1%. Conform Agerpres, comparativ cu luna octombrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 6,5%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 101,5%.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult