Acasa BusinessEconomic INS: Economia României a crescut cu 5,2% în primele trei luni din 2022

INS: Economia României a crescut cu 5,2% în primele trei luni din 2022

scris de Misu Andrei
72 Afisari

Creștere economică peste așteptări în primele trei luni ale anului. Datele semnal privind evoluția Produsului Intern Brut în perioada ianuarie – martie arată o creștere economică de peste 5% comparativ cu ultimele luni ale anului trecut și de 6,5% față de aceeași perioadă din 2021. La un avans economic se așteptau și specialiștii, dar estimările lor erau mult mai rezervate în condițiile invaziei ruse în Ucraina, începută la finalul lunii februarie și a accelerării inflației.

INS: România, creștere economică (foto:obiectiv.info)

Economia României a crescut cu 5,2% în primul trimestru al acestui an faţă de trimestrul precedent, în timp ce faţă de perioada similară a anului trecut avansul înregistrat a fost de 6,5%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.

În ceea ce priveşte evoluţia PIB în ultimul trimestru al anului trecut, INS a explicat faptul că pe serie ajustată sezonier indicii de volum au fost modificaţi faţă de a doua variantă provizorie ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul I 2022, cât şi a schimbării modelului aplicat pentru ajustarea sezonieră în seria trimestrială.

Astfel, dacă potrivit datelor publicate în aprilie PIB a scăzut cu 0,1% în ultimul trimestru al anului trecut, noile date arată că economia a consemnat un avans de 1%.

„Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul I 2022 cât şi a schimbării modelului aplicat pentru ajustarea sezonieră în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2021, publicată în comunicatul de presă nr. 85 din 8 aprilie 2022. Astfel: rezultatele trimestrului I 2021, comparativ cu trimestrul IV 2020, au fost revizuite de la 101,9% la 101,1%; rezultatele trimestrului II 2021, comparativ cu trimestrul III 2020, au fost revizuite de la 101,6% la 103,3%; rezultatele trimestrului III 2021, comparativ cu trimestrul II 2021, au fost revizuite de la 100,4% la 97,1%; rezultatele trimestrului IV 2021, comparativ cu trimestrul III 2021, au fost revizuite de la 99,9 la 101,0%”, se precizează în comunicatul INS.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS