Acasa BusinessEconomic INS: Romȃnia, creștere economicǎ de 2,6% ȋn primul trimestru din 2014

INS: Romȃnia, creștere economicǎ de 2,6% ȋn primul trimestru din 2014

scris de Z.V.
2 afisari

România a înregistrat pe primul trimestru din 2014 o creștere economică de 2,6%, ceea ce permite menținerea prognozei de creștere de 2,5 % pentru acest an.

INS: Romȃnia, creștere economicǎ de 2,6% ȋn primul trimestru din 2014 (foto:contaconect.ro)

„Ținând cont de datele oferite de Institutul Național de Statistică (INS), rezultă că România continuă creșterea economică, pe fondul evoluției pozitive a producției industriale și a exporturilor. Creșterea economică în semestrul I 2014, comparativ cu semestrul I din 2013, este de +2,6%, pe serie ajustată, România continuând să aibă una dintre cele mai mari creșteri economice din Europa”, se arată într-un comunicat de presă al Executivului remis joi, 14 august, de Agerpres. Sursa citată afirmă că această creștere continuă să fie solidă, chiar „în contextul în care o serie de măsuri prevăzute în pachetul mai amplu de măsuri de stimulare a economiei și creare de noi locuri de muncă, precum reducerea CAS, nu au fost încă implementate”.

Potrivit Guvernului, indicatori economici precum consumul și exporturile au crescut pe primul semestru cu 8%, șomajul nu a cunoscut o creștere, în contextul unui nivel în continuare scăzut al inflației. „Guvernul României menține prognoza de creștere economică de 2,5% pentru anul 2014, regăsită în Programul de convergență 2014-2017. În acest moment, România continuă să aibă spațiu fiscal de 2% din PIB din deficit, necesar stimulării creșterii economice, pe fondul continuării investițiilor publice, în contextul în care la rectificare bugetară nu au fost tăiate fonduri de la investiții. Guvernul României subliniază că în această perioadă au fost luate măsuri importante, precum creșterea salariului minim, respectiv scutirea de impozit pe profitul reinvestit. Aceste măsuri vor fi dublate de reducerea impozitării muncii, prin reducerea CAS, măsură care va aduce beneficii concrete în creșterea numărului de locuri de muncă nou create, precum și a creșterii investițiilor străine directe în România„, mai susține Executivul.

42 comentarii

pathfinder 14-08-2014 - 14:42

🙂
Ce interesanta e realitatea vazuta din „perspective” diferite…

Doua trimestre consecutive de scadere economica asta inseamna: Romania a reintrat in recesiune tehnica in trimestrul II
Sursa: HN

urbos 14-08-2014 - 17:32

Te oftici ma cacatule?

UnUL 14-08-2014 - 18:04

Măi baligă bovină, nimeni n-ar fi supărat dacă România ar fi „tigrul Europei” – chiar și cu kktul de Tonta la cârmă. Dar nu e.

Antibasistul 16-08-2014 - 20:57

Ptiu!!!!

UnUL 16-08-2014 - 21:12

Bășinel, iarăși „PTIU”? E al 2808-lea scuipat – RECICLAT – doar de când sunt eu pe acest forum. Această salivație în exces e, categoric, o problemă de sănătate extrem de gravă (Chiar dacă, așa cum bine spunea cineva, recuperezi, regurgitezi și refolosești fiecare scuipat de mai multe ori)!

Florin 16-08-2014 - 08:18

Mai Pathfinder, definitia pe care o citezi cu stupoare este valabila mai mult pentru tari cu o economie asezata bazata pe productie industriala (si mai putin pentru tari in care agricultura are o pondere semnificativa in economie). In anul 2013, Romania a inregistrat cea mai spectaculoasa crestere economica din UE, iar comparativ cu perioada similară a anului trecut, in primele doua trimstre economia Romaniei si-a continuat cresterea.

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/2-14082014-AP/EN/2-14082014-AP-EN.PDF

P.s.numai un presedinte de coco.a poate trimbita ca tara pe care o carmuieste a intrat in recesiune, in timp ce economie se afla de fapt pe crestere.

Florin 16-08-2014 - 08:28

Mai Pathfinder, definitia pe care o citezi cu zimbetul pe buze este valabila mai mult pentru tari cu o economie asezata, bazata pe productie industriala (si mai putin pentru tari in care sectorul agrar are o pondere semnificativa in economie). In anul 2013, Romania a inregistrat cea mai spectaculoasa crestere economica din UE, iar comparativ cu perioada similară a anului trecut, in primele doua trimstre economia Romaniei si-a continuat cresterea.

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/2-14082014-AP/EN/2-14082014-AP-EN.PDF

P.s.numai un presedinte de coco poate trimbita ca tara pe care o carmu.ieste a intrat in recesiune, in timp ce economia se afla de fapt pe crestere.

UnUL 16-08-2014 - 09:07

Florinel, mai citește ce spune Eurostatul !!!

Romania a intrat in RECESIUNE tehnica dupa 2 trimestre de scadere.
Romania a reintrat in recesiune tehnica, avand doua trimestre consecutive de contractie a PIB, cu cea mai mare scadere economica din UE 28 in al doilea trimestru al anului, de -1%, potrivit datelor publicate de Eurostat.
Romania a inregistrat in trimestrul al doilea cea mai mare scadere a Produsului Intern Brut (PIB) dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene (UE), de 1% comparativ cu primul trimestru, iar singurele economii cu evolutii negative au mai fost Germania, Italia si Cipru. Datele publicate de Eurostat arata ca INS a revizuit in scadere estimarile de PIB pentru primul trimestru, de la o crestere fata de trimestrul anterior de 0,2% la o scadere de 0,2%.
Romania s-a aflat in recesiune tehnica (doua trimestre consecutive de scadere a PIB comparativ cu trimestrul anterior) pentru doi ani si jumatate in perioada 2008-2011 si a reintrat in recesiune tehnica la inceputul anului 2012, reusind sa revina pe crestere pana la finalul acelui an.
Datele Eurostat arata ca economiile Germaniei si Italiei s-au contractat in al doilea trimestru din acest an cu 0,2%, iar cea a Ciprului cu 0,3%. Totusi, in comparatie cu trimestrul al doilea al anului trecut, PIB-ul Romaniei a urcat cu 1,4%, iar in primul trimestru cu 3,8% fata de perioada similara din 2013.
Cresterea economica a Romaniei se situeaza in trimestrul al doilea peste cea consemnata de tari ca Germania (1,3%), Belgia (1%) sau Olanda (0,9%), dar sub Ungaria (3,7%), Letonia (3,5%), Polonia (3,2%) sau Cehia (2.6%). In comparatie cu primul trimestru din 2014, la nivelul UE, PIB-ul a urcat cu 0,2% in perioada aprilie-iunie.
„Vazand datele publicate de INS privind cresterea economica, mi-am dat seama ca Dumnezeu si exportatorii nu-l mai pot salva pe Victor Ponta de la un dezastru economic si bugetar. Prevad in perioada urmatoare un dezastru bugetar, pentru ca politica fiscala si bugetara a Guvernului Ponta este una gresita. Am vazut datele INS si ne spune foarte clar ca directia spre care se indreapta Romania este una gresita. PIB-ul in trimestrul doi a scazut in termeni reali cu1%”, a comentat deputatul PDL Gheorghe Ialomitianu.

UPDATE 16:30: Ziarul Financiar scrie ca Andrei Radulescu, analistul economic al Bancii Transilvania, a observat ca pentru trimestrul intai Eurostat a indicat in dreptul Romaniei o scadere economica de 0,2% (T1 fata de T4 2013) fata de un plus de 0,2%, cat a anuntat Institutul National de Statistica de la Bucuresti pe data de 2 iulie. Analistul a verificat aceasta informatie la Eurostat, care a confirmat cifra de -0,2%.
UPDATE 17:00: Institutul National de Statistica a comunicat si el joi dimineata datele privind cresterea economica din trimestrul 2 fata de trimestrul 1, dar nu a comunicat si revizuirea privind performanta economica din primul trimestru, asa ca romanii au aflat de la Eurostat, nu de la INS, ca am intrat in recesiune, scrie Hotnews.ro. Tudorel Andrei, seful INS, a declarat ca INS a transmis datele catre Eurostat inca de miercuri, dar nu le-a prezentat in comunicatul de joi pentru ca „s-a folosit un model de comunicat din 2009”.
UPDATE 17:30: Potrivit datelor furnizate de Eurostat, asa arata variatiile Produsului Intern Brut in fiecare tara, comparativ cu ultimul trimestru. Romania este pe ultimul loc, in timp ce Letonia se afla la polul opus.
UPDATE 17:50: Economia a intrat in recesiune tehnica pe fondul scaderii investitiilor private, locale si straine, afectate atat de cresterea accizelor, taxa pe stalp si neimpozitarea profitului reinvestit de la 1 iulie, dar si de contextul geopolitic regional, afirma analistii economici.
Cei mai multi analisti au anuntat o revizuire in jos a prognozei de crestere economica pentru acest an, dar vor furniza estimari mai exacte abia dupa ce Institutul National de Statistica va publica datele detaliate privind Produsul Intern Brut pe primul semestru.
Romania a reintrat in recesiune tehnica, avand doua trimestre consecutive de contractie a PIB, cu cea mai mare scadere economica din UE 28 in al doilea trimestru al anului.
Potrivit analistilor, investitiile au fost afectate de cresterea taxarii in prima parte a anului, dar si de perspectiva neimpozitarii profitului reinvestit, care s-a aplicat in cele din urma de la 1 iulie.
(Sursa Pro TV)
Cf și http://www.digi24.ro/…/Romania+a+reintrat+in+recesiune+INS+a+transmis+Eu..

Antibasistul 16-08-2014 - 21:01

Baga-ți in kur propaganda basista mincinoasa, si dispari!!!!

UnUL 16-08-2014 - 21:15

copy-paste nr. 78

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 16-08-2014 - 21:07

NO LINKURI !
Iar EUROSTAT nu se confunda cu Ialomiteanu , puscariabilu !

UnUL 16-08-2014 - 21:14

Parpanghelaș, în link vei găsi exact textul pe care l-am postat. L-am dat doar pentru ca dacă mai e vreun tâmpit ca Bășinel care se îndoiește de autenticitatea datelor furnizate, poate găsi acoio confirmarea.

Antibasistul 16-08-2014 - 21:17

Dispari Porcule basist un NUL!!!!!!

UnUL 16-08-2014 - 21:19

Ciotatul din Ialomișeanu – de altfel un tip competent – ocupă doar un paragraf. Datele sunt de la Eurostat.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 16-08-2014 - 21:23

NO LINK !
ni CIOTATu ! ? !
Datele invocate NU EXISTA in REALITATE !
Au fost INVOCATE de MIZERABILU NOMBER
ONE !
Number ONE in ‘; FATZA unui PLUTON de
EXECUTIE !

UnUL 16-08-2014 - 21:26

@Parpanghel
„Citatul”, evident.
@Bășinel
Încearcă să fii politicos măcar la 6 luni o dată!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 16-08-2014 - 21:31

Bye-Bye …te APRECIEZ deabia maine, eventual poimaine !
Asta ca perushul sa mai aibe ocazia sa se ia la tranta faciala cu …legionarimea?!?
Bye-Bye ..

UnUL 16-08-2014 - 21:36

Mai caută comunicate EUROSTAT ca să te convingi că ești tont!

Ionel 16-08-2014 - 22:56

Eurostat, Eurostat, Eurostat …
Am un stra-unchi de 95 de ani si e mai intreg la minte decat tine pentru ca nu se repeta pentru ca repetarea e primul semn de screloza timpurie sau Alzhaimar si niciodata nu-l aud cu povesti din ww2.
Acum poti sa incepi: Eurostat, Eurostat , Eurostat, Eurostat….

Florin 17-08-2014 - 08:19

Unule, Eurostat a publicat doar rata cresterii economice in tarile UE 28 si in alte tari (US, Switzerland, Japan, Norvegia) . Eurostat nu a scris niciunde ca Romania a intrat in recesiune,asa cum afirma Presedintele Romaniei, Traian Basescu.

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/2-14082014-AP/EN/2-14082014-AP-EN.PDF

Florin 17-08-2014 - 08:08

„Potrivit analistilor, investitiile au fost afectate de cresterea taxarii in prima parte a anului, dar si de perspectiva neimpozitarii profitului reinvestit, care s-a aplicat in cele din urma de la 1 iulie.”

Waw, in Romania „neimpozitarea profitului reinvestit” a ajuns sa fie trecuta pe lista masurilor cu influenta negativa asupra mediului afacerilor 🙂

Pribeagul 14-08-2014 - 17:52

Un necaz nu vine niciodata singur. Ponta si ai lui se cazneste sa aiba, de ochii lumii, o crestere cit de cit, fie si de 1.0%, numai crestere sa fie, si Statistica i-o da, dar pe urma i-o ia.

Oricite cresteri ar trimbita guvernantii de orice culoare, ca toti au prostul obicei de a face asta, nivelul de trai al poporului sta nacalit intr-o balta de mizerii.

Guvernarea actuala este si ea nacalita in mizerii. Se ocupa de orice: dat din gura, vizite, taiatul de panglici parca s-a mai imputinat, aparitii TV, invirtitul legilor pe dos, numirea de mizerabili in posturi importante de conducere…, numai de buna administrare nu.

Si poporul vede, simte si stie asta!

pathfinder 14-08-2014 - 19:50

„taiatul de panglici parca s-a mai imputinat”
Astia au taiat aproape toate fondurile pentru drumuri.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 14-08-2014 - 21:32

…pt . …drumul tau si al animalului hodorgit , se gaseste
..se gaseste !

pathfinder 15-08-2014 - 18:06

Yoghin …uist intortocheat mintal.

Virgiliu Soare 15-08-2014 - 06:53

Recesiunea tehnica in care s-a prbusit economia Romaniei (trecuta cu vederea de oficilitati) este rezultatul inteleptei guvernari a domnului V. V. Ponta. Dumnealui a impus noile taxe (acciza pe produsele petroliere, taxa pe stalp) cand toti oamenii care stiu economie l-au avertizat de consecintele catastrofale . Dar dumnealui n-a avut urechi sa auda, ci doar gura mare care sa faca praf.inustrial pe la diferite televiziuni cumparate. Ii mai aducem aminte domnului V. V. Ponta (daca a trecut si aceasta, elegant,cu vederea) ca Guvernul condus de domnia sa a redus investitiile statului cu 22,5 la suta, iar dupa acele modificari ale legii fiscale savarsite tot de Guvernul domniei sale investitorii straini au parasit Romania in propotie de peste 10 la suta si continua sa o faca. Nu mai vorbim de deficientele ~savantilor~ din acest Guvern (cu studii cumparate pe la diferite SRL-uri) care nu sunt in stare sa ia banii europeni pe care Comunitatea se straduieste sa ni-i dea gratis. Cu aceasta ocazie il avertizam pe actualul avocat al poporului, domnul Victor Ciorbea sa ia act de ordonanta de urgenta priind invatamantul data de actualul Guvern cu studii SRL-iste sa nu distruga si viitorul Romaniei, asa cum a facut cu succes cu prezentul ei. Daca domnul Victor Ciorbea nu avertizeaza Curtea Contitutionala referitor la aceasta emisiune din putul gandirii domnului V. V. Ponta se face partas la aceasta catastrofa nationala. In rest, sa auzim si de bine!

digital 15-08-2014 - 18:23

….investitorii straini au parasit Romania in propotie de peste 10 la suta si continua sa o faca.

du-te bă-n soarele măttii cu procentele tale de kkt, ia-l și pă unulaș-tâmpițelaș, băga-v-aș mamele la muls!

UnUL 15-08-2014 - 18:45

Bine, dă tu cifrele exacte, tâmpilă!

UnUL 15-08-2014 - 08:07

E o creștere recesivă sau o recesiune crescută.

Ionel 15-08-2014 - 08:21

E recesiune pentru ca s-au speriat investitorii de interlopiii matrozului si au fugit toti din Romania. Cresterea apare dupa urmatoarele inregistrari pe care o sa le dea Basica. Alea care se lasa iarasi cu arestari.

UnUL 15-08-2014 - 09:25

Interlopii au fost dintotdeauna ai PSD-ului, iar de 2 ani de când e Tonta la guvernare, lucrurile s-au agravat.

mircea 15-08-2014 - 09:27

de cand un sofer da vapoare se pricepe la toate,asta e mai priceput da cat Pingelica si Codoi in prostie bine ca-l mai indruma din cand in cand facatoarea da mosmoande,supranormale cu mici facaturi cu taciuni si paie da matura stropita cu pisat da bou, Manolea s-a destantat ca avea concurenta.Norocul romanilor ca a aranjat Jegarica sa o urmeze la palat vrajitoarea-Carmen ot SIBIU

UnUL 15-08-2014 - 09:31

Măi boulene, cum spuneam deja ieri, în mintea unor cretin ca tine și Eurostat e „băsist”

Ionel 15-08-2014 - 10:04

Eurostatul arata si cum a luat Udrea zeci de terenuri cu un salariu de ministru? Traficanti de copii pentru organe! Huuuuaaa!

UnUL 15-08-2014 - 11:04

Ionele cretinele, aici e vorba de situația economică a României – guvernată tâmpește de Tonta și banda lui de hoți – nu de situații izolate la care – DACĂ E CAZUL – trebuie să răspundă justiția.

Antibasistul 17-08-2014 - 13:03

Bandă de hoți a fost, numai, guvernul Boc-Basescu!!!!

UnUL 17-08-2014 - 13:29

Vrei să spui că acela a fost SINGURUL guvern postrevoluționar (guvernul Ungureanu nu se pune, că n-a guvernat decât vreo 2 luni!) care N-A FOST o bandă de hoți.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 17-08-2014 - 13:49

Eficienta asa zisei ,, GUVERNARI Basescu /BOC” a fost Cea Mai CATASTROFALA din ISTORIa MODERNa a R O M A N I E I !
DATORIa EXTERNA a crescut de la 20la peste 100 miliarde DOLARI!
Fara ca in ROMANIA sa se construiasca ,ceva !
(EXCEPTAND …patinaorele in panta, parcurile in paduri, piscinele niciodata folosite si ,,GALA BUTE „..

UnUL 16-08-2014 - 08:11

NOSTIM E CĂ AȚI LĂSAT POVESTEA ASTA CU CREȘTEREA ȘI AȚI ȘTERS ARTICOLELE CARE VORBEAU DESPRE INTRAREA ÎN RECESIUNE.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult