Acasa BusinessEconomic Isărescu despre BAC: De unde să înveţe copiii ăştia?

Isărescu despre BAC: De unde să înveţe copiii ăştia?

scris de C.F.V.
7 afisari

Gradul redus de promovare a BAC-ului nu ţine numai de clasa politică, ci de modelele promovate de societatea românească în tranziţie, unde câştigătorii au fost „câteva cohorte de mitomani”, a spus marţi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

mugur_isarescu„Să nu credem că trecerea BAC-ului depinde numai de clasa politică, pentru că facem o eroare de fond. Trecerea BAC-ului ţine de foarte multe lucruri, de modelele pe care societatea românească le-a promovat. Copiii ăştia de la cine să înveţe? Am scos în faţă numai câteva cohorte de mitomani care nu au avut nici măcar bunul simţ să admită că au câştigat bani dintr-o întâmplare a tranziţiei”, a declarat Isărescu, la conferinţa „Cei mai mari jucători din economie” cu tema „Lecţiile crizei pentru următoarea perioadă de creştere economică”, organizată de Ziarul Financiar şi PwC România.

Intervenţia guvernatorului a venit în urma unei declaraţii a directorului editorial al Ziarului Financiar, Cristian Hoştiuc, care i-a îndemnat pe oamenii de afaceri să investească în învăţământul privat, chiar prin înfiinţarea de licee, pentru a-şi asigura astfel forţa de muncă calificată din viitor.

În opinia guvernatorului, tema de discuţie ar trebui să fie „cât de greu se pot câştiga banii adevăraţi”, sugerând că modelele ar trebui constituite din oameni care au reuşit să facă averi în mod cinstit.

„De unde să înveţe copiii ăştia? Au învăţat cum să mai fraudeze cu telefonul”, a adăugat Isărescu, citat de Mediafax.

2 comentarii

Aolica 05-07-2011 - 14:02

un privat – doua private = semisubstantiv personal reflexiv neutru.
se mai traduce si prin „buturuga mica” sau „aranjament pentru imbunatatiri ulterioare” sau in engleza „management”.
deci o sa trecem la privat 100%
o sa crape Europa de ciuda, ei n-au decat 20-30%

Pribeagul 05-07-2011 - 22:53

„Am scos în faţă numai câteva cohorte de mitomani care nu au avut nici măcar bunul simţ să admită că au câştigat bani dintr-o întâmplare a tranziţiei””

Vai dle Isarescu, nu se poate! Adica dna Udrea, care s-a scoborit din Mercedes, pentru a urca scarile Palatului Poporului si a Palatului Victoria si Monica Columbeanu, care a fost admisa la 5 universitati straine, pe care sigur le va urma, sunt o „cohorta de mitomani” si nu modelelele tinerei si mai virstnicei generatii?

Pentru cine are importanta cum au cistigat bani? Pentru nimeni. Daca ar avea cit de cit de putina importanta ar mai fi vedete noastre, ar mai fi ele toata ziua pe ecranele tv?

Ele, ca si guristele cu ochii bulbucati de extaz si guristii mass-media, sunt vedetele si succesurile societatii actuale!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult