Acasa BusinessEconomic Legea certificatelor verzi întoarsă de Băsescu la Parlament

Legea certificatelor verzi întoarsă de Băsescu la Parlament

scris de C.S.
1 afisari

Legea certificatelor verzi s-a întors la Parlament. Președintele Traian Băsescu invocă lipsa unui aviz de la Comisia Europeană, dar spune că nu are nimic împotrivă să fie promulgată imediat ce sunt îndeplinite toate procedurile.

Băsescu a retrimis la Parlament legea certificatelor verzi.

„Este retrimisă la Parlament pentru că trebuia să vină un aviz de la Comisia Europeană. Vă asigur că nu am nimic împotrivă să fie promulgată imediat ce îndepinim toate procedurile, pentru ca România să nu se mai aleagă cu un infrigement”, a spus şeful statului.

Sindicaliştii trebuie să protesteze la Cotroceni, nu la Guvern, a declarat premierul Ponta, adăugând că preşedintele Băsescu este cel care refuză promulgarea legii privind certificatele verzi şi „subminează”, astfel, economia naţională şi precizând că este dispus să protesteze şi el la Cotroceni.

În 26 februarie, preşedintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituţională în cazul OUG 57/2013 privind producerea energiei din surse regenerabile.

Băsescu a arătat în sesizarea de neconstituţionalitate trimisă Curţii Constituţionale că, în opinia Comisiei Europene, procedura de notificare şi pre-notificare, impusă de Articolul 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, nu a fost respectată, fapt ce poate atrage declanşarea unei proceduri de infringement împotriva României.

Departamentul pentru Energie arăta, după sesizarea CC, că a respectat toate procedurile în relaţia cu Comisia Europeană la modificarea legislaţiei privind producţia de energie regenerabilă, precizând că preşedintele Traian Băsescu nu a luat în calcul „date esenţiale ale procesului de comunicare cu CE”.

28 comentarii

salut 11-03-2014 - 23:29

Alt semn de dementa la Nebunul National. Nu vrea sa promulge legea ca asa a visat nebunul noaptea.

Parlamentul ar trebui sa i-o retrimita in brate EXACT in forma asta. Sa vedem, are curajul sa calce pe fata Constitutia in picioare?

salut 11-03-2014 - 23:37

„Băsescu a arătat în sesizarea de neconstituţionalitate trimisă Curţii Constituţionale că, în opinia Comisiei Europene, procedura de notificare şi pre-notificare, impusă de Articolul 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene”
==============

Auzi, Nebunul National sesizeaza CCR nu pe Constitutia Romaniei ci pe Tratatul kk-mk. Numai eu vad aberatia?
Medicii nu sesizeza ca pe cea mai inalta functie a statului roman s-a cocotat un nebun?

UnUL 12-03-2014 - 08:49

În caz că nu știi, în UE legile europene au prioritate asupra legislației naționale, prostovane.

salut 12-03-2014 - 10:04

Nu mai bou clujan. Citetste-ti propria Constitutie, imbecil necitit, pupator de cururi. Doar in domeniul drepturilor omului, da’ te pui cu prostul cu mintea odihnita !

UnUL 12-03-2014 - 10:19

“Dreptul comunitar cuprinde o serie vasta de subiecte, deseori la fel de vasta ca si legislatia statelor membre. Cand dreptul comunitar intra in conflict cu o reglementare nationala, tribunalul national trebuie sa dea prioritate dreptului comunitar. Curtea Europeana de Justitie a decis in mai multe randuri ca dreptul comunitar este superior legilor nationale si chiar constitutiilor statelor membre. Acest lucru este cunoscut ca principiul suprematiei sau al precedentei dreptului comunitar. Regulamentele si directivele comunitare sunt parte din sistemele juridice ale statelor membre si prevaleaza asupra legilor si a altor surse de drept nationale, deci instantele trebuie sa nu aplice o lege nationala in cazul in care aceasta este in conflict cu legislatia comunitara. Datorita faptului ca legislatia comunitara are prioritate in fata legislatiei nationale, statele membre au si obligatia de a se asigura ca nici o reglementare nationala nu reprezinta un impediment pentru implementarea efectiva a dreptului comunitar. In caz contrar, statul membru respectiv poate fi atacat in justitie de Comisia Europeana.”.
http://www.europeana.ro/…/drept%20comunitar%20si%20drept%20national.ht...

salut 12-03-2014 - 15:25

Mai basistule, tu ai citit Constitutia tarii in care traiesti? Ai inteles mai baiete, pe ce probleme se poate adresa presedintele CCR?
Ai inteles mai basistule de ce se numeste Curtea „Constitutionala” si nu Curtea „Comunitara”, „Maidanara” sau cum te-o mai duce pe matale neuronasul?
Si cu d’astea vii, mai infantile? Cu „servite” de prin colturile Internetului? Astea bat Constitutia, dupa parerea ta?

(trec peste faptul ca textul provine probabil de la un alt site de retardati, accesibil numai intre retardatii cu pricina (daca vrei sa intri : „Forbidden/You don’t have permission to access /…/drept comunitar si drept national.ht.. on this server.”), probabil alte slugi de Sluj-Napoca, care n-au priceput nimic, dar absolut nimic din tema relatiei cu legislatia comunitara, dar se citeaza intre ei. De ce? Pai e simplu, dupa parerea lor, cinci, zece retardati si necititi fac cat unul bun. (asta-i prostie d’aia hotarata, temeinica, ardeleneasca, in toata splendoarea ei.)

Am spus-o demult: Basescu o sa lase in urma ravagii de genul lui asta. A adunat in jurul sau toti bolnavii mintali, toti necititii cu doua clase, anterior „marginalizatii” societatii. Sa ne intelegem: marginalizati datorita prostiei crunte care le bantuie zona de deasupra umerilor; acel ceva cu rol de acoperis de ploaie sa nu le pice apa in laringe, nu pentru ca cineva ar fi avut ceva cu ei.

Astia sunt, astia care spun ca un text gasit prin tomberoanele internetului bate Constitutia tarii in care traieste. In era Basescu, acesti imbecili, marginalizati anterior de propria lor prostie, au „inflorit”, „au ajuns ceva”, si-au satisfacut apetitul de parvenire si frustrarile. Acum mugesc prin diverse locuri unde ocupa fortat locul unor oameni decenti si pregatiti, scriu, etc, – ca sa te fereasca Dumnezeu de harnicia prostilor.
D’aia suntem perceputi ca un popor fara valori, fara logica, echilibru si bun simt intern. Pentru ca acesti kkti au fost scosi din buda in care puteau si s-au apucat sa puta in exterior. Si sunt si extrem de vocativi, parasc la UE, etc, hehhehhe. Simplu.

Ei bine, asta-i cauza pentru care – presupunand ca Basescu va ceda puterea in mod pasnic (improbabil, dupa parerea mea)- ravagiile produse in societate de acesti sfertodocti frustrati si bolnavi mintal se vor manifesta multi ani dupa Dementul National

pathfinder 12-03-2014 - 15:35

dreptuleuropeanalcontracteloroana.wordpress.com/author/oanarapaila/

salut 12-03-2014 - 15:43

Mersi pentru link.

Trec peste relatia dintre Constitutie si legi externe. E prea mult de vorbit pe subiectul asta si vreau sa incepem cu inceputul.
Nu ma pronunt – deocamdata – nici pe corectitudinea celor scrise in site-ul cu pricina.

Pentru inceput, ma intereseaza un singur lucru, dupa opinia ta, un site in care unii isi dau cu parerea, mai bine, mai rau, … un site de pareresti e mai oficial decat Constitutia? Presedintele unei tari trebuie sa respecte site-ul sau Constitutia?

pathfinder 12-03-2014 - 15:47

Intreaba-l pe UnUL.
Eu n-am facut decat sa postez link-ul corect…

salut 12-03-2014 - 15:51

Ti-am multumit deja pentru link. Dar care-i baiul sa-mi spui parerea TA la intrebarea pusa?

ValVerde 12-03-2014 - 15:55

Am citit-o eu, ma tentativa de marsupial cu studii juridice !!!

Uite ce zice Constitutia Romaniei cu privire la atributiile Curtii Constitutionale:

ARTICOLUL 146
Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:
a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României,…..

OUG 57/2014 este o lege care nu a fost promulgata inca.

Acum:…”dreptul comunitar este superior legilor nationale si chiar constitutiilor statelor membre”…

Daca OUG 57 incalca legislatia comunitara, e clar ca incalca si Constitutia Romaniei, unde CCR are ultimul cuvint.

Basescu are dreptate sa trimita o lege la CCR care nu i se pare ca e conforma cu dreptul comunitar si deci nu e conforma nici cu Constitutia tarii.

Nu e nimic daca n-ai inteles, nu ma asteptam sa fie altfel, draga leguma idioata 🙂

pathfinder 12-03-2014 - 15:57

OK…
Nu sunt de meserie asa ca prefer sa nu ma bag.
Dar daca-mi ceri parerea…

„Pentru inceput, ma intereseaza un singur lucru, dupa opinia ta, un site in care unii isi dau cu parerea, mai bine, mai rau, … un site de pareresti e mai oficial decat Constitutia?”
Nu

Presedintele unei tari trebuie sa respecte site-ul sau Constitutia?
Constitutia

Sper sa apara aia pregatiti in domeniu si sa-ti raspunda. Sau sa va clarifice.
Sunt doi-trei pe aici…
Se aude?!?

P.S. La modul cum ai pus intrebarile nici nu prea existau alte variante de raspuns…

ValVerde 12-03-2014 - 16:07

@pathfinder

„Nu sunt de meserie asa ca prefer sa nu ma bag.”

===

Nimeni nu-i de meserie, dar ne bagam sa spunem ce intelegem si ce credem.
Deciziile oficiale le iau cei in drept.

Noi ii votam sau nu (pe cei in drept), dupa cum intelegem actiunile lor.

Pareri antagoniste (chiar si ale lui Huhu) ajuta procesul.

salut 12-03-2014 - 16:09

Ma fato, lasa-ne. Nu despre „atributiunile CCR” e vorba . Du-te.

ValVerde 12-03-2014 - 16:12

Marsupial balos, asta-i tot ce poti ?

N-ai postat tu cele de mai jos, sau te refereai la gratierea lui Gica Popescu?

„Mai basistule, tu ai citit Constitutia tarii in care traiesti? Ai inteles mai baiete, pe ce probleme se poate adresa presedintele CCR?
Ai inteles mai basistule de ce se numeste Curtea “Constitutionala” si nu Curtea “Comunitara”, “Maidanara” sau cum te-o mai duce pe matale neuronasul?
Si cu d’astea vii, mai infantile? Cu “servite” de prin colturile Internetului? Astea bat Constitutia, dupa parerea ta?”

pathfinder 12-03-2014 - 16:17

@ValVerde
1. „Nimeni nu-i de meserie..”
Ba da.
Cel putin unul stiu eu.
N-a aparut astazi…

2. Tie nu ti-e lene niciodata?!?

ValVerde 12-03-2014 - 16:24

🙂
Atunci zi asa, ca ti-e lene !
Daca am posta numai la subiectele unde suntem de meserie, am fi paraleli.

Iar Huhu, limbricu’ si boul n-ar posta de loc. N-ar fi trist ?

salut 12-03-2014 - 16:25

Mai fata, cu istericale sau nu, daca din cele postate de mine, matale ai inteles „Atributiunile CCR”, e problema matale.
Acum, pe bune, vrei sa ma injuri? Asa te simti bine? Cauti pretexte?
Uite, deschide un fir nou si injura-ma cat vrei matale, eu nu intervin. Sunt convins ca marii telectuali ai forumului, gen „ancuta” sau „dxn” sau cum s-o numi/simti el acum, barbat, femeie iti vor aprecia contributia. O sa aveti iar ocazia sa va uitati la poola vreo 20 de postari, sa va minunati, sa va hliziti….
Pe bune, de ce te incarci cu energie negativa?
Meri, fatuco, meri!

UnUL 12-03-2014 - 16:36

Bun, Salaud, te-ai defulat? Dacă nu, ia și un rudotel.
Se vede că azi ai avut prea multe WC-uri de spălat și nu ți-a priit, Așa că n-am să mai polemizez cu tine că nu vreau să-ți agravez starea mitală. Evident, AI DREPTATE CA ÎNTOTDEAUNA (:???!!!)

UnUL 12-03-2014 - 16:36

Erată: „starea mintală”

ValVerde 12-03-2014 - 16:36

Iar ai inceput sa executi dansul ploii?

Uite intrebarea ta:

” Ai inteles mai baiete, pe ce probleme se poate adresa presedintele CCR?”

Iar raspunsul meu, direct adresat intrebarii tale si justificat cu citate din Constitutie zice in rezumat ca:

Presedintele se poate adresa CCR cu privire la legi inca neomologate, care in conceptul lui incalca legislatia comunitara si implicit Constitutia Romaniei.

salut 12-03-2014 - 16:55

Mai fato, lasa-ne:

Uite pasajul din Constitutie:

„Tratatele internaţionale privind drepturile omului ARTICOLUL 20
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”

Despre asta s-a facut vorbire tot timpul, despre aberatia in care un presedinte poate face ce vrea muschii lui cu o lege sau alta…ca asa considera el „pe baza legislatiei de pe undeva din mijlocul lui nicaieri”

Constitutia spune clar: singura materie in care dispozitii externe prevaleaza asupra Constitutiei este materia drepturilor omului.

Daca matale intelegi din asta ca presedintele poate lua nu stiu ce tratat si il poate folosi ca pretext sa nu promulge o lege data de Parlament, e intelegera matale.

Acum, ma lasi?

UnUL 12-03-2014 - 17:00

S-A PRONUNȚAT MARELE SPECIALIST ȘI DOCTOR ÎN DREPT SALAUD – SPECIALIZAT îN WC-URILE AMERICANE, deci noi nespecialiștii vom tăcea.

salut 12-03-2014 - 00:14

Te doare, asa-i? Cat te scremi, cat te scremi !

salut 12-03-2014 - 02:52

De ce nu i-ati lasat postarea lui ala cu 20 de nick-uri? O sa zica lumea ca vorbesc cu mine insumi, ca-mi dau telefoane, ca Udrea.

UnUL 12-03-2014 - 08:49

Păi la cât ești de dement, nici nu ar fi de mirare să vorbești singur.

Antibasistul 12-03-2014 - 17:11

IDIOTULE BASIST, un NUL, ți-a spus clar ca postarea aceluia la care i-a raspuns A FOST TAIATA, deci nu vorbea singur, retardatule, ptiu de mii de ori!!!!!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult