Acasa BusinessEconomic Malev e în faliment. Cum se recuperează banii pe bilete

Malev e în faliment. Cum se recuperează banii pe bilete

scris de B.C.R
1 afisari

Malev, compania aeriană ungară, a intrat în faliment, reiese dintr-o decizie adoptată pe 14 februarie 2012 de Tribunalul Metropolitan Budapesta, se arată într-un comunicat al Centrului European al Consumatorilor.

Malev e în faliment. Cum se recuperează banii pe bilete

‘Toţi creditorii care intenţionează să depună plângere împotriva Malev Ltd. trebuie să prezinte plângerile lichidatorului pentru a fi înregistrate într-un termen de 40 de zile de la data deciziei Tribunalului (14 februarie 2012), adică nu mai târziu de 25 martie 2012. Plângerile prezentate după cele 40 de zile, dar nu mai târziu de 120 de zile de la data deciziei Tribunalului vor fi înregistrate, în schimb sumele compensatorii solicitate vor face subiectul disponibilităţii numai după ce toate celelalte plângeri vor fi integral soluţionate’, se arată în comunicat.
Neînregistrarea plângerilor, precum şi nefurnizarea tuturor documentelor necesare pentru soluţionarea plângerilor (e-ticket, rezervarea călătoriei, dovada plăţii biletelor, copii după actele de identitate, dovada plăţii taxei de înregistrare a plângerii), în termenul prevăzut mai sus, duc la pierderea drepturilor pe care le au pasagerii de a fi despăgubiţi de compania Malev Ltd, se mai arată în comunicat. Tribunalul a numit ca lichidator societatea Hitelintezeti Felszamolo Nonprofit Kft. (Credit Institutional Liquidator Nonprofit Ltd.).
În data de 9 februarie, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) din România a solicitat companiei aeriene Malev şi Asociaţiei Internaţionale de Transport Aerian (IATA) să permită restituirea – prin intermediul agenţiilor de turism acreditate – a contravalorii biletelor de avion neutilizate de către pasagerii români, în urma deciziei operatorului aerian maghiar din 3 februarie de a suspenda pe termen nelimitat toate zborurile comerciale pe care le opera.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult