Acasa BusinessEconomic McDonald’s în atenţia ANPC

McDonald’s în atenţia ANPC

scris de A.B.
15 afisari

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a sesizat CNA cu privire la spotul publicitar „Cartofii prăjiţi de la McDonald’s aduc aminte de bunici” care, potrivit ANPC,conţine două informaţii menite a induce în eroare consumatorii.

cartofi-prajiti-mc-donalds

foto: stiri.com

În spotul cu pricina, se fac afirmaţii precum „cartofii prăjiţi de la McDonald’s aduc aminte de bunici” şi se transmite consumatorilor informaţia conform căreia materia primă utilizată este „cartoful” ce provine de la piaţă, spun reprezentanţii ANPC, într-un comunicat remis joi agenţiei Mediafax.

În urma unui control asupra originii şi calităţii cartofilor prăjiţi de la McDonald’s, efectuat de comisarii ANPC în reţeaua de restaurante a companiei, a rezultat că produsul „cartofi prăjiţi” provine din tratarea termică a produsului „cartofi congelaţi”, materie primă a cărei listă a ingredientelor conţine cartofi, ulei vegetal, dextroză, stabilizator: difosfat de sodiu, precizează sursele citate.

În concluzie, consideră ANPC, prin spotul publicitar se transmit două informaţii menite a induce în eroare consumatorii, respectiv că produsul „cartofi prăjiţi” ar proveni din cartofii proaspeţi achiziţionaţi de la piaţă, în condiţiile în care materia primă utilizată este „cartofi congelaţi” (care conţine şi alte adaosuri, inclusiv aditivi), şi aceea că „aduc aminte de bunici”, ceea ce induce consumatorului ideea falsă de reîntoarcere la calitatea de odinioară, de produs fabricat după metode artizanale, produsul fiind, în realitate, industrial.

Pentru cele constatate, ANPC a sancţionat SC McDonald’s SRL şi a solicitat Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) aplicarea măsurilor ce se impun pentru intrarea în legalitate privind difuzarea acestui spot publicitar, mai spun sursele citate.

8 comentarii

TOM Cc 13-04-2012 - 09:58

Nu mai mancati porcariile americane dela McDonald’s !! In curand oamenii care se alimenteaza de la acest infect magazin vor arata ca americanii ,obezi si plini de e-uri ! Oare de ce angajatii dela McDonald’s vin cu pachetel de acasa ??? Intrebare intrebatoare .

Dorin C. 13-04-2012 - 17:18

Stati departe de mizeria asta. Carnea lor e tratata cu amoniac sa omoare eventuali virusi si bacterii pentru ca provine din resturile de la abatoare, gratis. Asa vind ei totul extrem de ieftin.

briel 13-04-2012 - 20:23

Si in plus uleiul vegetal (…de frana) este f.probabil sa fie canola (rapita). Un medic de treaba din Canada i-a spus pacientei sa nu consume deloc acest canola oil pentru ca este din cultura modificata genetic si creste colesterolul ingrozitor.

Top 10 World’s Fattest Countries 2011
1. American Samoa
2. Kiribati
3. US
4. Germany
5. Egypt
6. Bosnia-Herzegovina
7. New Zealand
8. Israel
9. Croatia
10. UK

MI-5 13-04-2012 - 23:20

Fast-food-urile gen McDonalds ar trebui interzise.

urbos 13-04-2012 - 23:23

Ca ce chestie, te obliga cineva sa halesti la McDonalds?

MI-5 14-04-2012 - 07:32

Ai actiuni la McDonalds?

ancuta 14-04-2012 - 13:49

Exact. Aveti perfecta dreptate
Du-te soro cu copilasii in altele zone de distractiei!
Poti sa la dai producte naturale si bune de tot la mancat.

ValVerde 14-04-2012 - 15:59

MI-5

Ce altceva ai mai interzice tu?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult