Acasa BusinessEconomic Merkel: Grecia nu ar fi trebuit să fie primită în zona euro

Merkel: Grecia nu ar fi trebuit să fie primită în zona euro

scris de Doru Dragomir
0 afisari

Cancelarul german Angela Merkel, care candidează pentru un al treilea mandat la alegerile legislative din 22 septembrie, a declarat, în cadrul unei reuniuni electorale, că Grecia nu ar fi trebuit să fie primită în zona euro, relatează AFP.

angela-merkel

foto: therichest.org

Merkel a plasat responsabilitatea acestei decizii ‘fundamental eronate’ asupra opoziţiei social-democrate, de care aparţinea predecesorul său, Gerhard Schröder, potrivit imaginilor transmise miercuri de televiziunile germane.

Grecia nu ar fi trebuit să fie primită niciodată în zona euro‘, a declarat cancelarul german, în sunetul aplauzelor, în cadrul unei reuniuni electorale la care au participat câteva sute de persoane, în micul oraş din nord Rensburg.

Cancelarul conservator, care se află în fruntea sondajelor, l-a acuzat din nou pe Schröder că a consimţit, în 2001, ca Grecia să se alăture zonei euro, slăbind astfel stabilitatea monedei unice.

Sâmbăta trecută, Merkel a mai atacat SPD pe aceeaşi temă, afirmând că ‘cei care au primit Grecia în zona euro nu au dreptul să ne spună astăzi că avem probleme cu Grecia’.

Criza din zona euro şi factura pe care vor fi nevoiţi s-o achite, în cele din urmă, contribuabilii germani au devenit recent subiecte de dezbatere într-o campanie electorală considerată în general plictisitoare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult