Acasa BusinessEconomic Ministerele care pierd şi cele care câştigă la rectificarea bugetară

Ministerele care pierd şi cele care câştigă la rectificarea bugetară

scris de Ziua Veche
1 afisari

.Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii şi Ministerul Sănătăţii vor primi cele mai mari fonduri la cea de-a doua rectificare bugetară din acest an, conform proiectului unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului.


Cheltuielile Bugetului de Stat vor fi majorate cu 1,2 miliarde lei, Ministerele Muncii, Agriculturii, Sănătăţii, Administraţiei şi Internelor, Culturii, Mediului şi Transporturilor urmând să primească bani în plus, în timp ce Ministerele Economiei, Finanţelor, Educaţiei, Comunicaţiilor, Afacerilor Externe, Public, Dezvoltării Regionale şi Turismului, Justiţiei vor înregistra diminuări ale cheltuielilor bugetare, informează Agerpres.

De asemenea, vor fi tăiate cheltuielile pentru Secretariatul General al Guvernului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Conturi, Consiliul Concurenţei, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Academia Oamenilor de Ştiinţă.

Sume suplimentare au fost propuse a fi alocate pentru Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – 987,3 milioane lei, reprezentând, în principal, transferuri pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat (+480,4 milioane lei) şi fonduri pentru plata drepturilor de asistenţă socială (+574 milioane lei), Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – 502 milioane lei, pentru derularea proiectelor din fonduri externe nerambursabile postaderare, Ministerul Sănătăţii – 256,8 milioane lei, reprezentând transferuri pentru echilibrarea bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, Ministerul Administraţiei şi Internelor – 52,6 milioane lei, pentru achitarea obligaţiilor restante ale centralelor electrice de termoficare, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional – 25 milioane lei, pentru achiziţii imobil pentru instituţii culturale, Ministerul Mediului şi Pădurilor – 11,8 milioane lei, pentru plata materialelor folosite în vederea prevenirii şi combaterii inundaţiilor şi îngheţurilor, precum şi pentru plata EUMETSAT potrivit obligaţiilor rezultate din prevederile Legii pentru aderarea României la Convenţia privind crearea unei Organizaţii Europene pentru Exploatarea Sateliţilor Meteorologici, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii – 5,9 milioane lei, pentru asigurarea de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a condiţiilor pentru desfăşurarea traficului rutier în condiţii de siguranţă a circulaţiei rutiere pe întreaga reţea rutieră de drumuri de interes naţional deschise circulaţiei publice.

 

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult